Președinția României a anunțat că astăzi, 2 octombrie, președintele Klaus Iohannis a semnat, alături de alți opt președinți ai unor țări din Europa Centrală și Estică, o declarație comună prin care exprimă sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, condamnând invadarea acestei țări de trupele rusești și anexarea unor teritorii.
„Nu putem rămâne tăcuți în fața încălcării flagrante a dreptului internațional de către Federația Rusă” se spune în declarație. „Nu recunoaștem și nu vom recunoaște niciodată încercările Rusiei de a anexa vreun teritoriu ucrainean. Susținem cu fermitate decizia Summitului NATO de la București din 2008 privind viitoarea aderare a Ucrainei.”
Cei nouă președinți reprezentând state din Europa Centrală și Estică afirmă că susțin Ucraina „în apărarea sa împotriva invaziei Rusiei”, și-i cer Rusiei să se retragă din toate teritoriile ocupate. „Încurajăm toți aliații să își mărească substanțial ajutorul militar acordat Ucrainei” se mai spune în declarația comună, subliniindu-se faptul că cei responsabili de crime de agresiune „trebuie să fie trași la răspundere și aduși în fața justiției.”
Alături de Klaus Iohannis au mai semnat această declarație Miloš Zeman, președintele Republicii Cehia, Alar Karis, președintele Republicii Estonia, Egils Levits, președintele Republicii Letonia, Gitanas Nausėda, președintele Republicii Lituania, Stevo Pendarovski, președintele Republicii Macedonia de Nord, Milo Đukanović, președintele Republicii Muntenegru, Andrzej Duda, președintele Republicii Polonia și Zuzana Čaputová, președinta Republicii Slovace.