Născut la 16 iulie 1982, s. Zîrnești, r-ul Cahul. A făcut studii la Universitatea de Stat B.P Hasdeu, Cahul, la Universitatea Centrală Europeană, Budapesta, studii post-universitare si masterat la Universitatea Londoneză Metropolitană. A fost consilier principal de stat în cabinetul Prim-Ministrului, Guvern - 2013 -2015. Actualmente este expert la Institutul pentru Inițiative Rurale (IRI).
Luni
Moara de idei se pornește cu o rază
O rază de soare cumva s-a strecurat dis-de-dimineață printre jaluzele…„Hoața! Cum e posibil? De ce acum? Eu încă nu mi-am împlinit somnul” – îmi ziceam eu în minte pe un ton revoltat, fără să deschid ochii. Am întors capul. Raza a ricoșat spre umăr. Am adormit din nou, dar nu ca înainte. Mintea deja începuse să lucreze. Moara de gînduri s-a pornit odată cu acea rază așa cum o cheie mică pornește motorul unei locomotive grele…încearcă acum să o oprești în loc. M-am trezit…
Am făcut o schemă în cap cu privire la ce urmează să fac azi și în perioada următoare și la jumate de plan (fără să mă dau jos din pat) mi-am adus aminte că nu am început cum trebuie ziua. Am apăsat imaginar pe ESCAPE și….am rostit în gând o rugăciune. „Bună dimineață, Doamne” – așa îmi încep eu ziua de cîțiva ani buni încoace. Apoi am mai vorbit cu El, Domnul, cîteva minute. Știu din Scripturi că Lui îi plac rugăciunile sincere, îi place să-I pun în Față planurile mele și mă las ghidat de înțelepciunea Sa. Am răsfoit fără grabă Biblia. Ce minunat! „Yes! I love it!” exclamam în timp ce citeam. Dar,… ora de devoțional matinal a luat sfîrșit repede.
***
Cafea…. Care cafea? Este treabă! Multă treabă. Cu ce să încep? Fuga prin casă. Încolo-încoace. Casa-mi era plină. Nepoțeii îmi sunt veniți din sat la oraș în vacanță. Cu copiii mei 3 și 2 nepoți în musafirie, se fac 5 copii, iar cu noi și soția 7 suflete - într-un apartament îngust. De obicei e invers, cei de la oraș vin în vacanță la țară, dar la noi anul acesta e altfel: cei de la țară au venit la oraș. Cum de-am încăput? Nu mă întrebați… J Dar e drăguț și memorabil… Este „ca pe vremuri!”.
Ce bucurie emană copiii ăștia în casă! E adevărat că fac și tărăboi berechet, dar ea, bucuria asta de copii, e deosebită…E sinceră, curată, vindecătoare…
***
M-a sunat un coleg drag mie pe ton grav să ne întâlnim. Un specialist fără pereche în domeniul său. Nici prin cap nu-mi trecea ce avea să aflu... Cine știe ce-l așteaptă peste zi, sau peste noapte?
Am ajuns la locul stabilit ca să aflu că în familia sa avuse loc o tragedie…O persoană dragă lui (frate) s-a stins din viață înainte de vreme. M-am întristat. Sper că nu am spus nimic de prisos. L-am încurajat cu ce am putut și știut. Mai mult am tăcut. Câtă durere i-am citit pe față. Durerea are față... Da, moartea e o parte din realitatea noastră. Niciodată nu e prea târziu (sau prea devreme) să te interesezi de duhovnicesc, de sufletesc. Tot ce este materie, fugă, proiecte, carieră este efemer, duhovnicesul însă este veșnic. Unde să investești cu perspectivă? În ceva care are perspectivă. Înțelegi la ce mă refer?
Deci, da, merită să ne acordăm prioritățile pe „tonalitatea” potrivă, ca să iasă și bine și frumos. De la ce să începi? Începe prin a citi o pagină din Biblie zilnic, să te rogi sincer lui Dumnezeu, să construiești o relație cu EL, să fii bun, corect și blînd în toate. Iată un mod practic de a da curs acestui interes în duhovnicesc. Eu am început așa pe la 23 ani…Nici nu-mi vine să cred că chiar am rămas interesat toți acești ani...
Prietenul meu printre lacrimi m-a rugat să mă rog. Am rămas destul de surpins de această cerere neașteptată pentru că știam că prietenul meu nu prea era cu duhovnicescul. Dar Domnul are căile Lui...L-am asigurat din inimă de rugăciunile mele…Am întrebat dacă pot să fac și altceva. De altceva a zis că nu e nevoie…Și chiar așa și am căutat să fac. L-am rugat pe Domnul cel Mare și Bun să se atingă de el, familia sa, rudele sale în Numele Domnului Isus. Am cerut mîngâiere și putere supranaturală pentru ca prietenul meu și familia sa să poată trece peste aceste clipe întunecate. Și va trece. Știu de la cine cer.
***
La birou am făcut ce trebuie. Nu pot zice că am fost super-productiv. Am sărit peste prînz. Da, nu e bine, dar uneori se întîmplă. M-a vizitat la birou un vechi coleg cu care am slujit la Guvern acum cîțiva ani. O reuniune neașteptată și plăcută. E bine, e plăcut, e ziditor să ai cu cine vorbi….
Relațiile cu oamenii buni sunt un mare „bun” al vieții. Să punem preț pe aceste relații!
Între timp, copiii mei și nepoții au venit la birou la mine pe la 20.00. Eu încă sunt aici și mă gîndesc că dacă sunt aici la ora asta (deja 21.00) ceva nu merge cu sistemul meu de planificare J
Chiar acum închid și FUG la plimbare undeva. Oare ce-o fi la cina?
Am ieșit cu copiii în oraș „să-i hrănesc” în timp ce soția a luat o „pauză tehnică” acasă după o zi lungă cu ei.
Adolescenților mereu le este foame, mereu. Ați observat? I-am dus eu la un local aparent bunișor. Comanda însă a venit cam greu, deja adormeam, și chelnerul nici măcar nu a simulat un „mă scuzați, am avut multe comenzi”. Nu prea am rămas încântat de service, dar e ok, am trecut peste. Nu aveam timp de supărări și lecții. Am scos din buzunar cîteva sute de lei, chiar și ceva bacșiș (știu că salariile chelnerilor e mic) și am venit acasă.
A fost o zi reușită totuși. Slavă Domnului!
Ziua 2, 21 iunie, Marți
Nu totul poate fi exprimat în cuvinte. Nici pe departe.
Ziua de Marți a început frumos și...corect. Am citit din psalmi (frumoșii și înălțătorii psalmi!) și ceva din istoria Vechiului Testament. Știți ce e istoria? Nu, nu e vorba de ani și evenimente. Istoria este despre viața altor oameni....Dacă au rămas în istorie, dacă au făcut istorie, înseamnă că poți învăța ceva de la ei...
Am vorbit câteva minute cu Domnul. Asta nu e greu vă asigur. E o chestiune de perspectivă cuplată la dorința puternică de a fi aproape de cer, de frumos, de sublim. Prea puțin am stat de vorbă cu Dumnezeu azi, dar ziceam să recuperez în timpul zilei sau seara. Micuța Agnes de doar 4 anișori m-a petrecut așa de....frumos în pragul ușii. Mmmm... Feeling-ul nu pot să vi-l descriu oricît nu aș vrea... J Nu totul poate fi exprimat în cuvinte. Nici pe departe. Încearcă să descrii culorile, sau mirosul de tei sau cîntecul sau dragostea de părinte….
***
La birou am tot încercat să mă concentrez. Încearcă să o faci pe căldura asta! Peste 30 de grade Celsius. Chiar dacă condiționerul huruia cu putere ceva nu a mers. Nici la telefoane azi nu mi-a răspuns mai nimeni, adică peste unul. Așa ceva este o premieră. Mă gîndeam că poate e vorba de sezonul de vacanțe... Anul acesta – după 2 ani de pandemie - mulți-mulți oameni au mers în vacanță....
M-am repus pe fir abia seara tîrziu. Sunt nocturn? Probabil că da. Dar asta nu înseamnă că nu te poți schimba. Voi deveni matinal. Foarte curînd. Sunt aproape sigur.
***
Seara pe la 17.00 am mers la Centrul pentru refugiați din Ucraina din incinta fostei Patria Lukoil unde am slujit cu o mică echipă de voluntari. Am discutat cu mămici și copiii. Am adus ceva dulciuri. M-am bucurat de zîmbete și fețe luminoase. Deși am evitat tema războiului, am fost pus pe gînduri fără să vreau.... Ce scumpă este totuși pacea, ce scumpă!
„A fi mulțumitor uneori se învață prin comparație!” – mă gîndeam eu, dar cumva nu mi-a plăcut gîndul pentru că are alură de egoist. Egoismul nu e bun. Fug de el mereu. Egosimul este rădăcina tuturor relelor. Dragostea de bani despre care zice Biblia în 1 Timotei 6:10 tot de aici se trage, din egoism. Pilda Samariteanului milostiv este o lecție bună de luptă cu propriul egoism.
O ultimă întrevedere pe la 20.30 cu un prieten din Anglia. Bună întrevedere. Am mai încercat să am o întîlnire cu un om drag mie - fratele meu, dar deja eram prea obosit. Am amînat. O mică ironie ce se vrea corectată: găsești timp pentru toți dar mai puțin pentru cei mai dragi. Voi lucra și la acest aspect.
Seara tîrziu copiii au gătit „tacos”. Le-am ținut apărarea în fața soției care nu vroia să le dea vase de gătit pentru că le lasă murdare. Am rezolvat dilema promițînd că vom lăsa bucătăria „lună”. O seară memorabilă. Sora mea (copiii ei sunt la noi) încîntată că avem grijă de copiii ei. Noi tot, că putem fi de folos.
Ce bine că mi-am adus aminte să-mi scriu jurnalul. Imortalizez niște bijuterii de amintiri...
Ziua 3, 22 iunie, Miercuri
Sper într-o zi să aflu
Și azi un început de zi corect și plăcut...Copiii (toți 5) de dimineață mi-au adus aminte că cumva, undeva, într-o circumstanță le promisesem că îi duc la KFC. Regula mea e să nu merg acolo și la McDonald’s deloc. Excepție există totuși. Chiar și în matematică. Condiția este să fie argumentată cu ceva și destul de rară ca să nu anuleze regula. Le-am dat și un assignment drept condiție: să citească ceva stabilit de mine, să-mi facă prezentare la ce au citit cu concluzii și lecții învățate. După, voi vedea, le-am zis eu pe ton sever, dar de fapt, hotărîsem să le fac acest hatîr din start, doar că doream să iasă măcar ceva bun din asta dacă tot știu că mîncarea de acolo nu le va aduce mare folos... J Peste ani îmi vor mulțumi, acum pentru ei este pur pragmatism...Îl accept intenționat, cu zîmbet despre care ei nimic nu intuiesc.
Ziua a trecut rapid și cu mai mult folos ca ieri. Planuri, tehnicalități, idei noi. Cum se face așa că o zi e mai productivă ca alta habar nu am, dar sper într-o zi să aflu...Asta va fi o găselniță importantă pentru mine pentru că îmi doresc să fiu mai eficient în tot ce fac J
În pauză chiar mi-am pregătit o carte pe care să o savurez. Așa și voi face. Azi am întrevederi seara. Știind asta, am scris acum să nu-mi scape. Nu cred că mai ajung azi la birou, dar sunt mulțumit de ziua de azi. Am timp să mă gîndesc mai mult la ce îmi place, nu doar la ce trebuie. Este totuși o diferență.
Am ajuns azi și la taverna Grecească de pe str. M. Varlaam – prima dată am mers acolo pentru că anterior nu-mi inspira încredere nu știu de ce. Am comandat mîncare tradițională și am rămas foarte plăcut surpins de gust și calitate. Mai vin? Cred că da! Am stat cu familia pe răcoare în scuarul teatrului dramatic rus Cehov. Acest timp răcoros a fost și încă este un cadou de sus pentru chișinăuienii „copți” de cîteva zile de caniculă. Am spus o rugăciune de mulțumire. Am mers la culcare fericiți și împliniți.
Ziua 4, 23 iunie, Joi
Ne-am întîlnit cu privirea și ne-am zîmbit reciproc
Ne-am întîlnit cu privirea și ne-am zîmbit reciproc...Soția s-a trezit cu bucurie – așa este mereu cînd începi ziua cu zîmbet. După lectura de dimineață și dejun, fiica mai mare, Daria, vizibil deranjată de lipsa de atenție din cauza celorlalți 2 verișori aflați la noi în vizită, a început un mic spectacol din serie „mînză și smiorcăieli” gen „nu vreau asta, vreau asta”. A trebuit să țin o lecție cam neplăcută pentru mine despre viață, principii, valori și omenie.
Am mers la birou un pic întristat. „Ce bine începuse ziua...” – îmi ziceam eu.
La Birou am discutat lejer și relaxat cu colegii despre ce mai e nou prin țară. Despe politică, creștere economică, despre oameni bine-intenționați și rău-intenționați care pretind că fac bine țării, despre unii donatori care se comportă ca niște latifundiari. Tocmai am rupt relația cu un potențial donator, unul total necunoscut în Moldova care ne-a propus parteneriat... Ce ifose, ce neprofesionalism, ce abordări. Bieții ONG-ști care au căzut în mîna lor. Vor avea de suferit.
Și da, cafeluța, ce bine merge cafeluța cu dragii mei colegi J
Seara (fiindca am 5 copiii în grijă) am mers la Pizza! Cărui copil nu-i place pizza? Ne-am strîns toți verișorii și copiii verișorilor (reuniune destul de rară) și am stat la taclale ca pe vremuri J Uneori asta relaxează. Nu-i așa?
Pînă noaptea tîrziu am stat de vorbă despre lume și viață cu nepotul de 14 ani – un adolescent drăguț, dar prea influențat de lumea telefonului. Cred că a apreciat discuția. I-am spus „secrete” de viață...Mi-aș fi dorit să am pe cineva în anii adolescenței, să-mi spună „secrete”, să mă îndrume, dar nu prea era cine....Acum am Biblia, prieteni, enoriași de la care să învăț. Sunt pastor, apropos, deja de 1 an și jumate J, și știu că mai am multe de învățat. Pentru asta îmi fac timp și spațiu. O fac intenționat. Altfel nu cred că merge.
Ziua 5, 24 iunie, Vineri
E util să mergi periodic la piața centrală
Absolut orice zi are ceva nou, doar că acest „nou” diferă în intensitate, forme și culori. Azi m-am ocupat de tehnicalități: chiuvete, chestii, mărunțișuri. Așa de tare nu-mi place această activitate, dar nu prea am de ales. Gînditorul de mine se conformează. Și asta face parte din viață. Am fost chiar și la piața centrală.... Acolo am ținut nu doar să cumpăr lucruri, ci și să observ fețe. E util periodic să mergi la piața centrală. Te face să te gîndești la multe... Fețele oamenilor, privirile, frînturile de fraze, zîmbetele sau încruntările de sprînceană pot vorbi volume.
Printre „chițibușuri” m-am ocupat și de conferința din iulie. Și azi am trecut peste lunch...
Tot azi am luat o decize importantă cu soția legat de gospodărie. V-am zis eu că azi este o zi cu alt fel de nou J Am discutat cu colegii despre cît de mult au crescut prețurile... Asta pentru că deja de 2 luni balanța bugetului familiei înclină ușor spre minus la final de lună. Voi fi mai vigilent la cheltuieli...
A fost o zi reușită totuși. Slavă Domnului, închid calculatorul! Cu asta și jurnalul.