Nuanțele durerii: Văduvele ucrainene își pictează soții pierduți în război

Într-un atelier de artă din Kiev, plin de șevalete și pânze, Irina Farion finisează o pictură în ulei care înfățișează doi copaci împletiți, ținuți împreună de rădăcini și luminați de un soare uriaș.

„Simt că suntem eu și soțul meu, care a fost ucis în război", spune Farion despre copaci. „Sunt ca două suflete, ca două inimi, ca un singur corp”.

Farion se numără printre miile de femei ucrainene care și-au pierdut partenerii în războiul pe care Rusia l-a lansat împotriva țării lor în urmă cu aproape 17 luni.

Iulia Movcean, soția unui soldat ucrainean care a fost ucis în lupta cu trupele rusești, arată fotografii ale soțului ei. 

Femeile care vin la acest studio participă la un proiect de terapie prin artă numit „În viață. Povești adevărate de dragoste". Programul își propune să onoreze memoria celor care au murit, ajutându-le în același timp pe femei să facă față durerii provocate de pierderea lor.

Participarea la proiectul de artă este gratuită, iar artiștii locali își oferă voluntar timpul pentru a le îndruma pe femei pentru ca acestea să-și exprime durerea pe pânză.

Proiectul artistic a fost lansat în ianuarie de Olena Sokalska (dreapta), care și-a pierdut soțul cu ani în urmă într-un accident de mașină și care spune că înțelege parcursul emoțional al văduviei.

Până în luna iunie, aproximativ 40 de văduve participau la proiectul artistic.

"Se numește În viață pentru că fetele ar trebui să se simtă vii, deoarece toate se simt fără viață în acest moment", explică ea. „Când pictezi, te gândești doar la asta. Și m-am gândit că aceste femei ar trebui să aibă timp pentru ele însele.”

Movcean plânge în timp ce își amintește de soțul ei. 

O comunitate pe Facebook pentru proiectul artistic are peste 1.000 de participanți. „Iar comunitatea continuă să crească”, spune Sokalska, subliniind tragedia pe care o reprezintă acest lucru pentru mulți.

„Ele sunt într-un abis. Este ca o gaură neagră și nimeni nu înțelege cu adevărat ce simte o femeie care și-a pierdut soțul", spune ea.

Olesia Skalska arată o fotografie a soțului ei, Roman Skalski, ucis într-o bătălie cu trupele rusești. 

Skalska a venit la atelierul de artă împreună cu Farion, pe care a întâlnit-o la cimitir, un loc în care văduvele ucrainene își găsesc de obicei alinare în compania celorlalți și formează prietenii bazate pe durerea comună.

Skalski, în vârstă de 26 de ani, s-a înrolat voluntar în armată fără experiență de luptă anterioară.

Cuplul ar fi trebuit să sărbătorească prima aniversare a căsătoriei în luna iunie. În schimb, Skalska lucrează la un tablou - singurul loc în care pot fi, din nou, împreună.

„Un bărbat poartă în brațe o fată pe un câmp de grâu secerat și îmi imaginez că o cară pentru ca ea să nu se înțepe în picioare", spune Skalska, în vârstă de 24 de ani, descriindu-și opera.

Farion ține în mână o fotografie cu ea și soțul ei, Oleksandr Alimov, care a murit în decembrie după ce a fost împușcat pe linia frontului din Donețk.

Alimov s-a înrolat voluntar în armată în primele zile ale războiului, după ce a lucrat ca specialist IT pentru o companie cunoscută. „Nu vreau să trăim într-o țară în care nu suntem liberi”, i-a spus lui Farion soțul ei înainte de a pleca la război. Cuplul era împreună de 10 ani.

Copleșită de durere, Farion spune că a găsit o oarecare consolare în a picta alături de alte femei care și-au pierdut partenerii pe câmpul de luptă.

Ea încă poartă verigheta, în timp ce inelul lui atârnă la gâtul ei pe un lanț. „Nu pot să dau jos inelul încă”, spune ea. „Mă simt mai bine așa".

Vita Kahaniuk expune tabloul creat în memoria soțului ei, un soldat care a fost ucis într-o bătălie cu trupele rusești..

Oksana Kordina și soțul ei, Andri Volkov, erau căsătoriți de aproape 10 ani când a început războiul. În dimineața zilei de 24 februarie 2022, ziua în care Rusia a invadat Ucraina, Volkov și-a adunat lucrurile și s-a îmbrăcat. Oksana i-a pregătit o trusă de prim-ajutor. S-a îndreptat spre biroul militar în timp ce Kievul se zguduia de șocul invaziei.

A murit nouă zile mai târziu, apărând capitala.

După mai bine de un an, Kordina spune că încă nu și-a revenit din punct de vedere emoțional. „Nu sunt o persoană creativă, dar mi-am dat seama că trebuie să încerc ceva”, spune ea, explicându-și hotărârea de a se apuca de pictat.

"Această durere este imposibil de explicat sau de transmis", spune ea.

Recent, ea a redescoperit un lac din apropierea Kievului pe care soțul ei îl iubea foarte mult. Cuplul mai mersese acolo împreună înainte, dar ea uitase drumul și s-a chinuit mult timp să îl găsească. Acum îl vizitează în mod