Numărul de noi cazuri de Covid-19 crește „exponențial” (OMS)

Pandemia de coronavirus continuă să se extindă rapid în Europa și Statele Unite, în pofida măsurilor serioase de securitate sanitară luate de majoritatea guvernelor. Organizația Mondială a Sănătății avertiza săptămâna trecută că în acest moment se poate vorbi deja de o „creștere exponențială” a numărului de noi cazuri de infectare cu Covid-19.

### Vezi și... ### OMS: Pentru a treia zi la rând, număr record de cazuri de COVID-19 confirmate în lume

În Statele Unite, rata săptămânală de noi infectări este de aproape 70 de mii, atingând din ce în ce mai mult și zonele rurale. Este de așteptat ca și numărul deceselor legate de Covid-19 să treacă de media actuală de circa 700 pe zi.

În Europa, numărul de infecții zilnice noi aproape s-a dublat în ultimele zece zile, depășind 200 de mii. În multe țări s-au impus carantine locale, mai ales în marile centre urbane. Unele guverne, precum cel din Cehia, au închis din nou țara pentru turiști într-o încercare de a limita răspândirea pandemiei. Cehia a înregistrat săptămâna trecută ce mai ridicată rată a mortalității din Europa după Andorra, cu peste o mie de decese lagate de Covid-19 la 100 de mii de locuitori.

Premierul bulgar Boiko Borisov a anunţat că duminică a fost testat pozitiv pentru noul coronavirus, informează agenţia BTA.

În Spania, premierul Pedro Sanchez a anunţat duminică instituirea stării de alertă, echivalentul stării de urgenţă sanitară, pentru şase luni pe întreg teritoriul Spaniei, măsură însoţită de interzicerea circulaţiei pe timpul nopţii. Săptămâna aceasta Spania a depăşit pragul de un milion de cazuri de COVID-19 şi se confruntă cu o recrudescenţă a epidemiei. Interdicția de circulație pe timpul nopții este între orele 23.00 și 6 dimineața.

Și în România se vorbește despre o posibilă interdicție a circulație pe timpul nopții. Premierul Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, că s-ar putea lua în considerare această măsură în marile orașe, după ce sâmbătă s-au înregistrat aproape 5000 de noi cazuri de infectare cu Covid, fiind a treia zi consecutiv cu astfel de cifre.

Mai mule pe: românia.europalibera.org

În Italia, restaurantele si barurile trebuie să închidă la ora 18.00. S-a suspendat de asemenea activitatea teatrelor, cinematografelor, sălilor de sport și s-au închis stațiunile de schi, totul până la sfârșitul lunii noiembrie. În Italia sunt peste 520 de mii de contaminări și circa 37 de mii de decese legate de Covid-19.

Autoritățile franceze au raportat duminică 52.010 cazuri confirmate de coronavirus, iar în același interval de timp 116 persoane au decedat, bilanțul victimelor ajungând la 34.761.

Duminică, președintele Emmanuel Macron a transmis populației „să se pregătească să trăiască cu coronavirusul cel puțin până în vară” și avertiza se vor înăspri restricțiile în următoarele săptămâni, dacă nu scade bilanțul zilnic.

Vineri, pe 23 octombrie Franța a depășit pragul de un milion de cazuri de coronavirus. Astfel, a devenit a șaptea țară care a trecut de pragul de un milion, după Statele Unite cu 8,4 milioane, India cu 7,8 milioane, Brazilia cu 5,3 milioane, Rusia cu 1,5 milioane și Argentina și Spania care au raportat fiecare puțin peste un milion.