La alegerile prezidențiale din 1 noiembrie există riscul ca pentru diaspora să fie deschise mai puține secții de vot decât numărul aprobat de Comisia Electorală Centrală, a avertizat vineri, la o conferință de presă, ministrul de externe Oleg Țulea, alături de Președintele Comisiei Electorale Centrale, Dorin Cimil.
Deschiderea secțiilor de votare în străinătate va depinde de evoluția situației epidemiologice în țările gazdă și de eventualele restricții sanitare.
În acest moment, de exemplu, în toată Europa se înregistrează o creștere explozivă a numărului de noi cazuri de infectare cu coronavirus, începând cu R. Moldova unde joi se înregistrau peste o mie de cazuri noi. În România vecină s-au înregistrat vineri peste 3.100 de noi cazuri iar în Rusia erau joi peste 4 mii de cazuri numai la Moscova.
Totodată, CEC informează că persoanele care vor fi depistate cu febră la intrarea în secțiile de votare își vor putea exercita dreptul la vot. Președintele Comisiei Electorale Centrale, Dorin Cimil a precizat că pentru aceste persoane vor fi amenajate spații speciale.
Tot vineri, premierul Ion Chicu a informat că guvernul va procura 3 milioane de măști de protecție care vor fi distribuite gratuit alegătorilor. Scopul este de a asigura protecția cetățenilor, dar și o prezență mai mare la urne, se arată într-un comunicatul de presă.