O jurnalistă rusă acuzată de justificarea publică a terorismului a calificat dosarul ei drept o farsă, spunând că indică sporirea cenzurii. Svetlana Prokopieva, care poate fi condamnată la șapte ani de închisoare dacă va fi găsită vinovată, a intrat în conflict cu autoritățile în noiembrie 2018, când a vorbit în emisiunea ei radio cazului unui tânăr de 17 ani care s-a aruncat în aer la biroul FSB din Arhanghelsk. Tânărul a murit și a rănit încă trei oameni în ceea ce a fost clasat drept act de terorism. În emisiunea ei, Prokopieva criticase cum reacționează statul la opiniile dizidente, spunând că asemenea atitudine poate duce la acțiuni de protest radicale, cum a fost cea de la Arhanghelsk. „Ca ziaristă, sunt judecată pentru munca mea”, a declarat Prokopieva luni, în marginea procesului. Procurorii spun că jurnalista a descris atacul sinucigaș cu bombă drept o acțiune normală de protest, aprobându-l.