Gheorghe Cojocaru și Vasile Botnaru discută în studioul Europei Libere cazul lui Grigore Kotovski, declarat cetățean de onoare la Hâncești, localitatea lui de baștină.
Gheorghe Cojocaru: „Autoritățile locale de la Hâncești i-au acordat titlul de cetățean de onoare lui Grigori Kotovski, al cărui monument, ridicat în perioada sovietică, stă neatins de mai multe decenii în apropierea Gării din Chișinău, ca un simbol al unei epoci apuse. Născut pe la 1881 în Hâncești, Kotovski revine surprinzător la baștină, deși timpurile, se pare, s-au schimbat și adevărul despre o legendă a războiului civil fratricid din anii ‘20 ai secolului trecut din Ucraina și Rusia nu mai poate fi ocultat.”
Europa Liberă: Unii încearcă totuși să răstălmăcească, ceea ce de mult se consideră a fi alb să prezinte drept negru sau suficient de roșu.
Gheorghe Cojocaru: „Da, adevărul este relativ și interpretarea unui fapt sau a rolului unei personalități poate fi într-adevăr diferită cu condiția elementară ca aceste date să fie cunoscute și privite cu anumit discernământ. Dacă este de la sine înțeles de ce sub regimul sovietic din figura lui Kotovski, un penal condamnat pe bună dreptate și în repetate rânduri de justiția țaristă, s-a creat în scopuri ideologice o legendă a luptătorului pentru idealurile revoluției bolșevice, rămâne un semn de întrebare includerea acestuia printre personalitățile cu care Hânceștiul de astăzi s-ar putea mândri.”
Europa Liberă: Poate cineva și-a amintit că Kotovski era comparat – vai de mine! – cu Budionîi, dacă nu cumva era un Budionîi al moldovenilor, prin urmare, de ce nu s-ar putea mândri orașul Hâncești și autoritățile de astăzi cu figura lui Grigori Kotovski?
Gheorghe Cojocaru: „Biografia lui Grigori Kotovski este destul de încâlcită, calea sa de la un recidivist legat cu subteranele vieții criminale din Odesa, condamnat la moarte și apoi grațiat de justiția țaristă până la cea de comandant al unor trupe în Armata Roșie, este de asemenea confuză și contradictorie. Este îndoielnic că gloria atât cât realmente a fost, câștigată într-un război civil în care s-au măcelărit frate cu frate, ar putea servi astăzi drept piedestal public, mai ales că între 1919 și 1921 comandantul de brigadă, apoi și de divizie Grigori Kotovski a participat la reprimarea nemiloasă a unor revolte țărănești, între care și cele din unele sate, precum Ploskoe, Komarovka și Mălăiești din gubernia Odesa, care vor intra din 1924 în cadrul autonomiei sovietice moldovenești de peste Nistru, pentru care a pledat la timpul respectiv originarul din Hâncești. Este un fapt stabilit că cele trei ordine ale sale, drapelul roșu de luptă și arma pentru merite revoluționare i-au fost înmânate pentru reprimarea în sânge a mișcărilor țărănești și a celor antisovietice din Rusia și Ucraina.”
Europa Liberă: Poate nu sunt suficient de cunoscute aceste episoade sau cel puțin nu sunt scoase în față? Din ghidurile turistice ne amintim doar atât: Grigori Ivanovici Kotovski a evadat din închisoarea cea care astăzi se află pe strada Tighina. Și totuși, cum explică sau se explică decizia autorităților de la Hâncești de a-l reabilita practic în acest fel pe cel care a fost Grigori Kotovski, cel de vitrină?
Gheorghe Cojocaru: „Indiferent că este un act de readucere deliberată în spațiul public a acestei figuri a trecutului sovietic, un act de complezență față de urmașii lui Kotovski sau, ceea ce este mai puțin verosimil, totuși, o demonstrație a amneziei istorice, prin această decizie, autoritățile de la Hâncești s-au pomenit într-o companie care e greu de crezut că le face onoare și care nu pare să armonizeze nici cu valorile europene pentru care pledează actuala guvernare centrală și cea locală, nici cu elementarul bun-simț.”