O membră a „Martorilor lui Iehova” a fost găsită vinovată de extremism și a primit o pedeapsă cu închisoare de 6 ani și jumătate, informează serviciul Tatar Bașkir al postului nostru de radio.
Ekaterina Pegașeva, a fost condamnată astăzi de instanța districtuală Gornomariski, dar a respins acuzația și a anunțat că va face apel față de decizia instanței.
„Singurele victime în acest dosar penal sunt eu, mama mea, bunica mea în vârstă și bolnavă. Am suferit daune semnificative - materiale, fizice, emoționale, mentale, precum și daune reputației noastre”, a declarat Pegașeva în fața instanței, înainte de emiterea verdictului.
„Sunt cetățean al Federației Ruse care respectă legea, nu am promovat violența. Conștiința mea este limpede în fața lui Dumnezeu, în fața statului și în fața oamenilor ”.
„Martorii lui Iehova” este o confesiune creștină cu aproximativ 175.000 de adepți în Rusia. În 2017, Curtea Supremă a Rusiei a declarat grupul o organizație extremistă.
De atunci, forțele de ordine rusești au percheziționat casele a peste 1.300 de credincioși și peste 400 au fost fie puși sub acuzare, fie condamnați pentru extremism. Au fost reprimați membri ai acestei confesiuni cu vârste între 18 și 91 de ani.
Asociația Europeană a Martorilor lui Iehova estimează că între 5.000 și 10.000 dintre membrii săi au fugit din Rusia de la intrarea în vigoare a interdicției.
Cazul împotriva Pegașeva a fost deschis în septembrie 2019.
În octombrie 2019, polițiștii i-au percheziționat casa din Ioșkar-Ola, confiscând cărți, videoclipuri, dispozitive electronice, scrisori personale și alte documente. Și casa mamei sale din Pirogovo, în regiunea Kirov, a fost percheziționată.
Pegașeva a fost ținută mai mult de patru luni în detenție preventivă, după ce a fost un an în arest la domiciliu.