În Franța are loc din nou o masivă acțiune de protest la nivel național contra planurilor președintelui francez de a ridica vârsta de pensionare de la 63 la 64 de ani, anunță BBC. Opt federații sindicale iau parte la greva națională, care afectează învățământul, transportul public și rafinăriile de petrol. La acțiunea similară care a avut loc pe 19 ianuarie au luat parte mai mult de un milion de persoane.
Autoritățile au trimis pe străzi 11.000 de polițiști pentru asigurarea ordinii
Guvernul președintelui Emmanuel Macron merge în continuare ferm cu reformele, deși sondajele de opinie arată că două treimi din alegători se opun schimbărilor ce urmează să fie discutate în Adunarea Națională săptămâna viitoare. Cum nu mai are majoritatea în Parlament, guvernul va trebui să ceară sprijinul parlamentarilor Partidului Republican liberal-conservator.
Înainte de principalul protest de la Paris, mii de oameni au mărșăluit la Toulouse, Marsilia și Nisa, în sudul Franței, și la Saint Nazaire, Nantes și Rennes, în vestul acestei țări. Se aștepta ca proteste de stradă să aibă loc în cel puțin 200 de orașe franceze, iar autoritățile au desfășurat 11.000 de polițiști pentru asigurarea ordinii.
S-a relatat că în mai multe orașe numărul participanților a fost mai mare decât la greva generală din 19 ianuarie. Thierry, de 58 de ani, a declarat pentru Le Figaro, citat de BBC, că a început să lucreze la 18 ani și simte că dacă ar lucra mi mult ar fi nedrept.
„E sigur că dl Macron va pierde. Nimeni nu dorește reformele sale, și cu cât trece timpul, cu atât mai mare va fi opoziția”, a declarat reporterilor la Marsilia liderul de extremă-stânga Jean-Luc Mélenchon, potrivit BBC.
Au avut loc perturbări severe în transportul public
Federația sindicală CDT (Confédération générale du travail, cu 690.000 de membri, n.red.) a spus că cel puțin trei sferturi din lucrătorii de la rafinăriile franceze de petrol TotalEnergies au intrat în grevă, deși compania susține că numărul greviștilor e mult mai mic. Centralele energetice și-au redus producția după ce lucrătorii au intrat în grevă la principala companie de electricitate EDF.
Unul din principatele sindicate ale profesorilor spune că 55% din profesorii de școală secundară participă la grevă, iar elevii de liceu au organizat proteste în fața mai multor școli, în timp ce studenții au spus că vor ocupa universitatea Science Po (Institut d'études politiques de Paris, unde se predau științe umane și sociale și relații internaționale, n.red.), în semn de sprijin pentru greviști.
Au avut loc perturbări severe în transportul public, doar unul din cele trei ternuri de mare viteză a circulat marți și doar două din liniile de metro fără conductori au funcționat la Paris, iar transportul în comun de suprafață din capitala franceză e suprasolicitat.
### Vezi și... ### „Zi de mobilizare” împotriva măririi vârstei de pensionare în Franța„Mulți din francezi simt că a munci e din ce mai dureros. Nu pentru că nu vor să muncească, ei nu vor să mai muncească în aceste condiții”, a declarat pentru BBC Bruno Palier, profesor la Sciences Po.
Guvernul a dat de înțeles că va ceda în unele puncte ale reformelor, dar a refuzat să accepte principala revendicare a grevei, aceea de a renunța la creșterea vârstei de pensionare la 64 de ani.
„Orice fel de reformă care va cere oamenilor să lucreze mai mult va fi nepopulară, dar noi am fost aleși tocmai pentru că am promis această reformă”, a declarat Christopher Weissberg, parlamentar din Partidul Renașterii al președintelui Macron, citat de BBC.
Actuala vârstă de pensionare din Franța, 62 de ani, e mai mică decât aceea din majoritatea țărilor occidentale. Italia și Germania au ridicat deja această vârstă la 67 de ani, în timp ce în Spania ea e de 65 de ani, iar în Marea Britanie de 66 de ani.
Sindicalist: „Reforma e nedreaptă și brutală”
Foarte puțini lucrători din Franța au pensii personale legate de investițiile de capital, dar doar un milion 700.000 de lucrători contribuie la fondul de pensii.
„Avem sistem universal, și sistemul trebuie să se susțină. Dacă nu, va fi slăbit, și dacă va fi slăbit, la un moment dat oamenii își vor pierde pensia”, avertizează Christopher Weissberg.
Profesorul de economie Philippe Aghion a declarat pentru BBC că reforma pensiilor e necesară pentru că Franța are un deficit structural de aproximativ 13 miliarde de euro, iar creșterea vârstei de pensionare va ajuta și la creșterea ratei de angajare la locul de muncă din Franța.
Reforma sistemului de pensii va aduce 17,7 miliarde de euro în plus în contribuții anuale la pensii, potrivit estimărilor ministerului francez al Muncii, relatează Reuters. Sindicatele spun însă că există și alte moduri de a crește veniturile, cum ar fi taxarea super-bogaților, sau mărirea contribuțiilor din partea angajaților sau a pensionarilor cu dare de mână.
„Reforma e nedreaptă și brutală”, spune Luc Farre, secretarul general al sindicatului funcționarilor publici din UNSA (Union Nationale des Syndicats Autonomes), citat de Reuters.
Guvernul președintelui Emmanuel Macron a făcut unele concesii în proiectul reformei pensiilor, care prevedea inițial ca vârsta de pensionare să fie de 65 de ani. Guvernul a promis de asemenea o pensie minimă de 1200 de euro pe lună.
Cu relatări BBC și Reuters. Traducere și adaptare de Lucian Ștefănescu.