2018 a fost un an prodigios pe planul artei și al expozițiilor, marcate mai toate, în contextul unei lumi europene - s-ar spune aflată pe plăci tectonice în plină mișcare - de o adiere politică și implicit educativă. An al centenarelor amintind de o Europă ale cărei granițe au fost redesenate odată cu sfîrșitul Primului Război Mondial, an al centenarului dispariției unor extraordinare spirite ce au remodelat și așezat pe fundații moderne arta europeană - și gîndul duce înainte de toate la cei patru piloni vienezi, Gustav Klimt, Egon Schiele, Otto Wagner, Koloman Moser – marile expoziții comemorative s-au succedat și întrecut între ele. Mai puțin în România, în ciuda Centenarului Unirii, arta din spațiul românesc strălucind doar prin absență în expoziții colective de mare relevanță și ecou, de genul celei dedicată la Viena aniversării destrămării fostului imperiu austro-ungar.
Your browser doesn’t support HTML5
Cultură și politică: „Florența și pictorii ei. De la Giotto la Leonardo da Vinci”
Marile expoziții sînt, în mod evident, expresia atît a unei tradiții culturale, cît și a unei politici culturale consistente și gîndite pe termen lung. Anul acesta, exemplul cel mai bun în spațiul european, a venit din Bavaria, unde, la München, la încheierea unei masive renovări a clădirii ce găzduiește din 1836 Alte Pinakothek, s-a deschis o exemplară mare expoziție: Florența și pictorii ei. De la Giotto la Leonardo da Vinci. Artiștii și capodoperele lor prezentate la München sînt cu totul excepționali, iar o simplă înșiruire a numelor dă deja o imagine covîrșitoare: Giotto, Ghiberti, Donatello, Verrocchio, Botticelli, Ghirlandaio, Andrea și Luca de la Robbia, Leonardo da Vinci.
Dacă reunirea unui asemenea florilegiu renascentist de cea mai înaltă calitate a fost posibilă, faptul se datorează, în primul rînd existenței deja în colecțiile de stat bavareze a unui imens patrimoniu provenit din Italia. Meritul îi revine regelui Ludwig I, fascinat de arta italiană, și care, prin agenții săi, unii artiști importanți ai timpului, la începutul secolului al XIX-lea, ca pictorul Johann Georg von Dillis și restauratorul Johann Metzger, a achiziționat din Italia o colecție unică de lucrări.
Expoziția anului 2018: „Florența și pictorii ei. De la Giotto la Leonardo da Vinci” la Alte Pinakothek, München
Dillis era trimis în Italia în vara anului 1808 în calitate de „comisar de artă” pentru a cumpăra primele lucrări. Din capitala toscană, Dillis raporta la 20 august: „Florența este comoară pentru picturile clasice. În nici un alt oraș nu am văzut atîtea tezaure de artă ascunse în secret.” În mod anecdotic, sarcina lui era să evite să cumpere tablouri înfățișînd nuduri, neagreate la curtea lui Ludwig I. Istoricii de artă și curatorii Pinacotecii de astăzi nu omit niciodată să-și exprime regretul, amintind de un alt raport al lui Dillis din Italia despre descoperirea unei Venus a lui Boticelli și cererea permisiunii de a o cumpăra. Scrisoarea lui avea să rămână fără răspuns, iar colecția müncheneză, fără o piesă esențială...
Botticelli, Adorația magilor
Piesa principală a expoziției de astăzi este tot un Botticelli, Adorația Magilor, – așa cum o explică pe larg Andreas Schumacher, curatorul și editorul unui splendid catalog al expoziției publicat de editura Hirmer. Este vorba de o piesă de altar, comandată pictorului în anii 1472-76 de un aliat al familiei Medici, Guasparre del Lama, căpitan al unei fraternități asociate Mânăstirii dominicane S. Maria Novella de la Florența. Dacă subiectul este, în contextul timpului, religios, mesajul este de departe unul politic.
După comentariul curatorului expoziției, Guasparre del Lama, bărbier ca profesie, dar și cămătar, își documenta prin comanda sa atât statutul de cetățean florentin proeminent ca bogăție, cît și de patrician apropiat de familia Medici, care conducea orașul de 40 de ani. Botticelli îi înfățișează în rolurile de regi pe Cossimo Bătrânul și pe fiii săi Piero și Giovani. Nepoții lui Cossimo, Lorenzo Magnificul și Giuliano, sînt prezentați în fruntea celor două grupuri ce formează suita regală.
Catalogul expoziției (Editura Hirmer)
Pentru Botticelli însuși pictura altarului expusă într-o capelă la intrarea în biserică, bine vizibilă, avea să fie un soi de trambulină în cariera sa. Intrat la o vârstă relativ înaintată, 54 de ani, în ghilda florentină Arte dei Medici e Speziali, ce includea și pictori, el picta la mijlocul anilor 1480 Nașterea lui Venus, și devenea unul din artiștii de frunte ai comunității, alături de Domenico Ghirlandaio, Pietro Perugino și de elevul său Filippino Lippi. Ceilalți mari rivali aveau să plece din oraș în anii aceia: Verocchio la Veneția (în 1483), Leonardo da Vinci la Milano, frații Piero și Antonio Pollaiuolo în serviciul Papei, la Roma. Adorația magilor este împrumutată pentru expoziția de la München, din tezaurele Galeriei Uffizzi, iar alături de ea se află o Plângere (Lamentatio), cumpărată de Ludwig I, astăzi în colecția de la Alte Pinakothek.
Vasari, celebrul istoric renascentist, avea să numească Adorația Magilor, „opera certa mirabilissima” (lucrare cu adevărat dintre cele mai admirabile). „Mirabilissime”, cu totul admirabile, sînt însă, neîndoielnic, și celelalte piese ale formidabilei expoziții müncheneze: Florența și pictorii ei.