Era o zi frumoasă de toamnă timpurie când detașamentul blindat ,„Colonel Matei” înainta prin pădure spre drumul care duce spre Careii Mari. Atunci a fost brusc oprit de o neașteptată rezistență germană. Două Tacam-uri au primit ordin să atace pozițiile germane.
Your browser doesn’t support HTML5
O zi din istoria eliberării Ardealului de Nord
În momentul în care au ieșit din pădure au fost ținta artileriei antitanc inamice. Tancul-vârf a fost grav demolat - sublocotenentul de rezervă Teodorescu, cel mai tânăr dintre noi, a murit pe loc, iar sergentul Samoilă a fost rănit. Tacam-ul rămas a primit ordin să se retragă imediat până la noi instrucțiuni aducând cu el sublocotenentul decedat și sergentul ranit. Sergentul a fost preluat de postul de prim ajutor.
După aceea, înainte de apusul soarelui, ofițerii ne-am strâns pentru a primi de la colonelul Matei ordinul de luptă de a doua zi.
Incidentul, dar mai ales moartea camaradului nostru, cel mai tânăr ofiter din unitate, ne-a lovit pe toti. Împreuna cu colonelul Matei ne-am adunat și am tinut un moment de reculegere, i-am dat ultimul onor celui murit la datorie, iar un caporal a rostit „Tatăl nostru”. Apoi fiecare ne-am îndepărtat cu gândurile și cu tristețile noastre, cu amintirile noastre și cu teama de ziua de mâine.
Mircea Carp la data evenimentelor povestite în articol
După aceea ne-am răspândit în căutarea unui loc prielnic în care să ne odihnim câtuși de puțin pentru că ne aștepta o zi foarte grea. Am găsit un copac ale cărui rădăcini mari ieșiseră mult din pământ. Mi-am făcut din veston o pernă și m-am lungit, încercând să adorm.
- Este un loc aici și pentru mine, domnule sublocotenent?
Era glasul locotenentului Aurelian, comandantul grupului de tancuri.
- Bineînțeles că este, și i-am făcut loc lângă mine.
S-a lungit alături în așa fel încât i-am putut vedea pe mâneca stângă a vestonului semnul V-mare, cusut. Curiozitatea m-a făcut să îndrăznesc să-l întreb când și cum a fost rănit, pentru că eu știam că ofițerii de rezervă trebuiau să servească pe front numai cel mult trei luni de zile și apoi să fie lăsati la vatra.
- Am fost rănit acum trei ani când încercam să eliberam Basarabia, în luptele de la Chișinău. După aceea am fost trimis la vatră, asa cum prevede legea.
- De ce atunci, domnule locotenent, sunteti din nou pe front?
- La 23 august 1944, îmi răspunde locotenentul, am ascultat la radio că a sunat din nou goarna și Majestatea Sa Regele a ordonat eliberarea Ardealului de Nord. Luptasem pentru eliberarea Basarabiei, ce trebuia să fac acum când a venit rândul Ardealului ocupat?! M-am sfătuit cu soția mea – și ea din același sat, și ea învațătoare – după care, când s-au ivit zorile, m-am prezentat la cancelaria școlii. I-am spus directorului (care era mai în vîrsta decât mine și luptase în Primul Război Mondial) că locul meu este din nou alături de cei care vor lupta acum pentru eliberarea Ardealului. Ne-am dus amândoi în clasă (clasa a patra) la care eram învățător, unde elevii erau deja prezenți. Directorul le-a spus: „Invatatorul vostru a ales sa vă parasească pentru cîtva timp și să lupte pentru eliberarea Ardealului”. După câteva reacții timide, întreaga clasă a izbucnit în aplauze. Elevii s-au repezit la mine și mi-au cerut să promit că mă voi întoarce sănătos langa ei, ceea ce eu am promis învocând și vointa Domnului. Am plecat la centrul de recrutare unde, erau și alți învățători ca mine, rezerviști strânși pentru același lucru.
Cam asta-i tot ce am de spus, tinere! Hăi sa ne culcam, mâine va fi o zi grea!
Și asa a încheiat locotenentul Aurelian amintirile sale.
Eu aș fi vrut să-i spun multe lucruri dar nu am putut sa mai spun decât:
- Domnule învățător, vă mulțumesc pentru această lecție de istorie și datorie față de neam, țară și Rege.
Your browser doesn’t support HTML5
Un portret Mircea Carp
A doua zi ne-am continuat atacul până la Careii Mari, și peste câteva zile ne-am alăturat altor unități românești, eliberând ultima bucată de pământ românesc răpita prin Dictatul de la Viena. 25 octombrie 1944 a fost proclamată Ziua Armatei Române. Tot atunci, fiind ziua de naștere a Regelui, armata a daruit această victorie comandantului ei suprem. Așa a rămas până la abdicarea forțată a Regelui, la 30 dececembrie 1947. Comuniștii au preluat atunci puterea și orice referire făcuta despre omagiul adus de către armata româna comandantului ei suprem a fost eliminată.
Dar istoria nu stă niciodată în loc…
Aici, Mircea Carp… s-auzim numai de bine!