15 februarie 1997
„Oameni, destine, istorie”. (Realizator: Mircea Iorgulescu)
Augustin Buzura: Am refuzat politica de partid în favoarea proiectelor mele literare.
Invitatul emisiunii este Augustin Buzuram unul din cei mai proeminenți romancieri români contemporani, autor al unei opere ce impresionează prin masivitate și cuprindere. Absenții, Fețele tăcerii, Orgolii, Vocile nopții, Refugii, Drumul cenușii sunt titlurile unor cărți care, de peste un sfert de veac, jalonează un destin literar și fixează perimetrul unei experiențe creatoare, ambele neobișnuite.
Apărut în 1970, romanul Absenții a fost atunci premiat de Uniunea Scriitorilor, dar interzis de autoritățile comuniste, un an mai târziu. Și pe bună dreptate, cenzorii vremii nu s-au înșelat. Romanul lui Augustin Buzura conținea o radiografie drastică a degradării și înjosirii individului în lumea comunistă. Moartea psihică, anihilarea voinței, disoluția intelectuală, omogenizarea socială în primitivism erau, în Absenții, rezultatatetle opresiunii ideologice și ale terorii sistemului. Interzicerea cărții nu l-a demoralizat însă pe Augustin Buzura, următorul lui roman, Fețele tăcerii, având aspectul unui manifest insurgent îndreptat împotriva tăcerii axfisiante așternute peste zbuciumata și însângerata istorie românească de după al doilea război mondial.
Your browser doesn’t support HTML5
Oameni, destine, istorie - August Buzura (1938-2017)
Publicată în 1974, în plină ofensivă a național-comunismului lansat oficial de Nicolae Ceaușescu la începutul anilor '70, această carte a avut și ea un destin echivoc, nemaifiind reeditată vreodată oficial până după 1989, fiind însă multiplicată prin xeroxare și comercializată la negru de-a lungul multor ani. La limita dintre interdicție și permisiune aveau să fie, de altfel, toate cărțile lui Augustin Buzura, ca și articolele pe care le publica în săptămânalul clujean „Tribuna” la rubrica „Bloc notes”.
Doi buni prieteni: Augustin Buzura și Mircea Iorgulescu în anii 1975-77 (Foto prin bunăvoința Dnei Joana Vy)
Însă cărțile nu sunt decât partea vizibilă a biografiei unui scriitor. Medic de profesie, descendent dintr-o familie săracă de maramureșeni, Augustin Buzura a trecut prin multe îndeletniciri și are din belșug ceea ce se cheamă experiență de viață. [...]
Vorbind despre sine, Augustin Buzura vorbește inevitabil despre lumile prin care a trecut, pe care le-a cunoscut, de a căror existență a fost atras și interesat în romanele sale. Una dintre acestea e lumea atât de specială a minerilor. Lume despre care Augustin Buzura a scris mult, lume a cărei imagine - în opinia publică românească - a fost, după mișcările de protest anticeaușiste din 1977, una foarte bună, dar care a devenit, după „mineriade”, una extrem de întunecată. Iar Augustin Buzura nu este doar fiul unui fost miner, ci a lucrat, cum veți auzi,el însuși într-o mină.”
(Textul integral al interviului a fost publicat în volumul M. Iorgulescu, Convorbiri la sfîrșit de secol, Editura Fundației Culturale Române, București, 2006, pp. 343-360).