„Oamenii care visează mult, realizează multe”

Născută la 22 aprilie 1974, în satul Țarigrad, raionul Drochia. A absolvit Colegiul Pedagogic din orașul Soroca și Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării. A lucrat în calitate de reporter și redactor la agențiile de presă Info-Prim și Moldpres. A lucrat în calitate de comunicator în cadrul Cancelariei de Stat a Guvernului Republicii Moldova, Proiectul Băncii Mondiale pentru Reforma Administrației Publice Locale; Federația Națională a Agricultorilor „Agroinform” și ODIMM. Din 2004 administrează, împreună cu soțul Compania „Agrodor”, o afacere de familie axată pe instalarea sistemelor de irigare, producerea și comercializarea gazonului rulat și a butașilor de viță-de-vie.

„Oamenii care visează mult, realizează multe”

Luni

„Bună dimineața, Dina!” Îmi pare că visez și zâmbesc cu ochii închiși, dar îi deschid imediat când realizez ca e aievea. E ora 8.00 și eu am dormit tun toată noaptea, fără să fiu chinuită de insomnii. Îi am pe toți acasă: Dorina e acasă, în cea mai lungă vacanță a ei acasă de când a devenit studentă în Germania, tăticul meu e la Chișinău deja de vreo 5 ani, acum fericirea e deplină, pentru că îi am acasă și pe „nemțișorii mei”, cum îmi place să-i numesc.

E luni, ultima zi de vară, e Ziua Independenței... Dimineața a arătat o zi superbă, cu o răcoare augustină, care cu siguranță va fi urmată de o zi călduroasă și frumoasă, așa că îi mulțumesc „ghighiței”(așa o numim noi pe nepoțica mea) că m-a trezit și fugim repede în bucătărie s-o hrănim pe Mira, care cu siguranță a stat toată noaptea strajă lângă poartă și ne-a păzit cu toate cele 3 kilograme ale ei. După ce am stat cuminte să aștept până Julia îmi aduce mai întâi farfuria pentru mâncare a cățelului, apoi bolul pentru apă și urmărind cum varsă pe podea jumătate din apa destinată bietei Mira, o ascult cum o îndeamnă să mănânce tot, ca să crească mare și să bea apă, că așa trebuie. Intenționam să încercăm să nu prea facem gălăgie, ca să mai doarmă ceilalți, dar râsul Juliei zgomotos îl stârnește și pe al meu și în jumătate de oră, toți sunt la bucătărie și beau cafea – momente unice, pe care ai vrea să le păstrezi veșnice.

Azi e zi liberă, așa că mergem cu toții la Orhei. Vreau să le arăt alor mei cât e de frumos în Moldova și că se poate de trăit și savurat viața și aici, acasă. Poate că e o justificare a mea că nu am plecat și noi cândva în Belgia, cum ne pornisem, dar am o dorință mare, ca acești copii să dorească să mai vină la mine, acasă, în Moldova.

Așa că plecăm la Trebujeni, Orhei, la Pensiunea „Casa din luncă”. Pe drum îi povestesc cumnatului cum am găsit acest loc de rai – finii mei au organizat petrecerea de după botezul finuței și ne-au dus în acest loc superb, ferit de agitație, la poalele unui deal, chiar pe malul Răutului, fără lăutari și clovni pentru copii, fără plicuri făcute la comandă, fără a chinui bebelușul proaspăt botezat cu muzica la maxim.

Cu votul unanim, decidem că asta va fi cea mai demnă modalitate de a sărbători Ziua Independenței.

Pe drum mă sună Victor, unul din organizatorii EcoRUN Orheiul Vechi 2018, care a ținut să ne mulțumească pentru strugurii gustoși oferiți maratoniștilor și să ne aducă lăzile. Le explic oaspeților mei că e al doilea an, când Agrodor susține acest eveniment sportiv, fapt de care suntem mândri.

După un prânz copios la pensiune, cu bucate naționale, gătite împărătește, care treptat s-a transformat în cină și un pahar de vin, servit cu ocazia Zilei Independenței țării, discuțiile tradiționale cu cumnatul meu despre diferențele enorme dintre Moldova și Germania au luat amploare. El îmi povestește despre cât de ordonați, corecți și perfecți sunt nemții, eu – cât de frumos e să trăiești la tine acasă, unde și pereții te ajută la nevoie. Desigur vine vorba și despre Orheiul Vechi, cea mai populară destinație turistică pentru oaspeții Moldovei. Ne exprimăm nedumerirea cum de nu le vine în cap celor de la minister cel puțin să instaleze pe traseu panouri informative despre aceste puncte de atracție turistice, de ce nu avem inspirație la amenajarea muzeelor, deși suntem un popor destul de creativ, de ce oamenii care stau la muzeu sunt atât de plictisitori și neinteresanți?, etc. Politicul îl discutăm cu ochii în jos. Nu prea știu cum să fiu entuziasmată, când e vorba să explic ce se întâmplă în politicul de la Chișinău. Și nici nu cred că vreau... deja... Evit să discut despre asta... Demult nu mai privesc buletinele de știri, zilnic, cap-coadă, ca un ritual... Televizorul se prăfuiește la locul lui neatins și neinclus...

Marți

Agrodorul a decis să lucreze în zilele dintre sărbătorile acestei săptămâni, așa că în timp ce-mi beau cafeaua la Trebujeni, discut un pic cu fetele de la birou, să văd dacă nu e nimic urgent de făcut. La birou, o liniște, așa că voi savura fără griji timpul petrecut cu o parte din ai mei. Decidem să vizităm Orheiul. Tentant de multă vâlvă s-a făcut în presă despre cât de frumos a devenit orașul lui Șor în ultima perioadă, așa că mergem să vedem și noi „minunea”. Pe drum întâlnim un magazin social mobil, ne oprim și, după ce înfruntăm privirile curioase și iscoditoare ale cumpărătorilor, decidem să luăm apă de la o fântână. De unde atâta răutate în privirile oamenilor? Sau poate nu e răutate, dar e o modalitate de a masca un alt sentiment?! Cam despre asta am început să vorbim, fiind întrerupți de cântecele fredonate de copii, așa că ne-am urmat calea spre Orhei cântând cu toții „Johny-Johny, Yes Papa”. Au copiii un simț al momentului inexplicabil, când te fac să deviezi de la subiecte dureroase pe făgașul copilăriei.

La Orhei am găsit străzi proaspăt asfaltate, cu marcaje rutiere, tomberoane suficiente și trotuare curate, o zonă de odihnă făcută ca la carte, plină de oameni relaxați și chiar mulțumiți. Ne încercă senzații contradictorii... Pe de o parte bucurie să vezi în Moldova lucrări de amenajare executate profesionist și cu cap, pe de altă parte, senzația că ești luat cu bombonica furată din buzunarul tău... Părticica mea de minte de om de afaceri a început să calculeze cam cât ar costa toată această frumusețe, câți muncitori și companii ar fi fost implicate și care ar fi planul strategic al celui care a creat această împărăție, în caz că va cădea de pe tronul ei?! La faza cu planul strategic cred ca s-a inclus și părticica jurnalistului din mine, care a început repejor să-mi deseneze tabloul omului rău care intenționează să scoată cureaua în cazul în care nu-i va plăcea ceva... Dar în acele momente mi-a venit în cap un tablou în care toți milionarii din Moldova (că sunt, Slavă Domnului!) să iau la întrecere cu Șor și amenajează fiecare câte o localitate din Moldova – fie sat sau oraș...

Julia și Julius, ghidați de Danța mea, au colindat tot teritoriul parcului de distracții și pe drum au adormit, deși, mai ales Julius nu prea mai doarme la amiază.

Miercuri

Azi trebuie să merg la serviciu. Ai mei au plecat la Țarigrad, Drochia, satul nostru de baștină, așa că eu mai pot să rezolv ceva la birou. De dimineață mai dau câteva telefoane, să văd dacă a mai apărut ceva de lucru în proiectele pentru care mai lucrez. E august și e liniște. Mai mult de lucru va apărea pe la mijlocul lui septembrie. Zbor fericită la Agrodor. Acolo e locul unde pot respira adânc. Intru în vie să iau câteva bobițe de „Pameati Negrulea”. Azi trebuie de cules. Așa a zis partenerul meu de afaceri – socrul. El e șeful viei de aici. Optimismul lui și dragostea pentru ceea ce face e contagioasă. Nu am mai văzut un om mai optimist și mai pozitiv în lumea asta. Verdeața, strugurii copți, gazonul și liniștea de la Agrodor în perioada asta este mirifică, iar colegii mei sunt cei mai extraordinari oameni. Băieții încarcă rulouri de gazon într-un camion. În august e luna în care începe perioada de toamnă pentru amenajările exterioare. Gazonul nostru este pufos ca un covor, așa că profit să merg un pic desculț prin iarbă. Masajul tălpii înlocuiește o întreagă terapie și nu e un secret că picii care cresc la țară și aleargă mult desculț prin iarbă sunt sănătoși și plini de forță.

Intru și mă salut cu colegii de jos. Chiar de la intrare aflu o noutate care mă face să sar în sus de bucurie: voi mai avea o finuță. Ador copiii și sunt entuziasmată și fericită de fiecare dată când aflu că va mai apărea un om pe pământ.

Colegii glumesc pe seama mea că am cam rărit-o pe la birou, la care le răspund că acesta-i avantajul atunci când ești „soție de director”, că poți să mai chiulești... În biroul directorului, soțul meu discută cu un client un nou proiect. A moștenit de la tatăl lui puterea de convingere și priceperea de a vinde. Plus la toate este foarte corect și respectuos cu clienții.

Până a ajunge la masa mea de lucru trec pe la bucătărie. Aici permanent găsesc ceva gustos. De dat asta – harbuz și struguri de vreo 5 feluri. Totul crescut la Agrodor. Pentru a câta oară mă simt vinovată că iar nu știu cum se numesc. Știu doar vreo 10 soiuri din cele 19 care sunt în via noastră. Sper să le învăț vreodată.

Azi am timp doar să-mi schițez planurile pentru luna septembrie. Cel mai important lucru, care trebuie făcut în luna septembrie de către Departamentul 6 al Agrodorului este participarea la Expoziția MOLDAGROTEH 2018. Trebuie de ales designul standului, de pregătit materialele, de coordonat evenimentele la care vom participa, de organizat vizita partenerilor de peste hotare. Și deoarece acest departament este constituit dintr-o singură persoană, eu, totul trebuie de pregătit din timp și de avizat de către Consiliul de coordonare, care va aproba cheltuielile și activitățile. Primele idei au venit de la colegi, spațiul este rezervat, așa că pentru marțea viitoare, trebuie deja să propun variante de design.

Ceea ce ține de compania unde activez ca director, înaintea concediului, am participat la cursurile privind securitatea și sănătatea muncii, așa că în septembrie va trebui să lucrez pentru a perfecta tot pachetul de acte și instrucțiunile necesare unei companii în acest domeniu. Totodată va trebui să organizez instruirea tuturor angajaților. Dacă sincer, m-au speriat amenzile care pot fi aplicate pentru neconformare, așa că vom încerca să ajustăm situația, pentru a nu risca cu amenzi. Sunt prea multe lucruri de făcut și fără agendă mă cam pierd.

O sun pe Danța. Azi a fost la școală să-și ia cărțile. E clasa a 12-a. Ultimul an de liceu. Pentru mine e ultimul an când voi avea școlar în casă. Ultimul an când dimineață cu dimineață voi face naveta Buiucani- Râșcani pentru a o duce la lecții. Ultimul an, când în fiecare dimineață vom parcurge orașul, vom vorbi despre toate, ne vom certa, îi voi da sfaturi, îmi va face observații, vom tăcea și vom cânta cântecele noastre preferate... Ultimul an când mă va suna și îmi va spune să-i aduc până la următoarea lecție nu știu ce caiet important ca viața, ca să nu primească notă negativă... Și eu voi striga, mă voi revolta, dar voi executa umilă... Are ea o putere magică de a mă supune ca pe un mielușel. Prietenii îmi spun că după 40 am devenit sentimentală. Dar cum să nu devii, când realizezi că ciclurile se încheie? Danța mi-a mai amintit ca e ultimul an când ea mai este minoră și nu va mai trebui să perfectez declarații pentru ca să poată pleca peste hotare. Visează mult și asta mă bucură. Oamenii care visează mult, realizează multe.

Joi

Ai mei vin seara de la Drochia, iar eu am o misiune care m-a făcut să aștept această zi cu nerăbdare. Sora mea va fi mâine nașă și eu trebuie să-i decorez lumânări de cununie, să-i confecționez ei și miresei niște coronițe cu care vor merge la cununie. Eu zbor când trebuie să fac asta. Este o pasiune pe care am încercat acum ceva ani s-o transform în afacere, dar am fost pusă să aleg și atunci am ales să fiu jurnalist. Dar pasiunea a rămas. Îmi place să confecționez lumânări, mai fac din când în când pentru prieteni. Am emoții. De fapt așa am fost întotdeauna. Dacă investești emoții în ceea ce faci, neapărat totul iese bine.

După ce am fost la birou, am dat o raită pe la magazinele de flori și elemente decorative, am revenit cu sufletul la gură acasă, am scos cutia magică cu flori, panglicuțe, mărgelușe și fel de fel de chițibușuri minunate și m-am apucat de creat.

Mai întâi am făcut 3 coronițe: miresei, nașei și Juliei. Am ales să le împletesc din levănțică, crenguțe verzi, cu mărgelușe albe și floricele din satin roșu. Au ieșit frumoase.

În depozitul meu de lumânări am găsit două lumânări albe, topite și modelate de mine mai înainte și am decis să le decorez cu flori vii, așa că astăzi am pregătit doar suportul, am pus la înmuiat baza pe care voi înfige florile, iar mâine urmează să adaug florile proaspete. Realizez că am mai pierdut din îndemânare și nu-mi ies zimții chiar perfect, dar îmi place ce fac. Cred ca va trebui să mă apuc din nou de tabloul cu flori, pictat pe jumătate și lăsat baltă acum ceva timp. Uitasem cât de multă liniște și satisfacție îmi aduce. Uitasem cât de important e să ai pasiuni pentru care să te refugiezi într-un colț drag din casă și fredonând un cântec să te lași dus de pasiune. Trag cu coada ochiului la poza mămicăi de pe perete. Cu siguranță ei i-ar fi plăcut ideea și ar fi spus că sunt cele mai minunate coronițe și lumânări pe care le-a văzut vreodată.

Dorina coboară în bucătărie și zâmbește – „iar mămica cu ale ei...” Masa e plină de crenguțe, floricele, mărgelușe și o grămadă de instrumente.

Ne așezăm să mâncăm. O cert din nou pentru că nu vrea să mănânce carne, ouă, lapte... Se uită ascultătoare la mine și continuă să mănânce rulourile cu avocado, spanac și semințe, învelite în foi de orez și stropite cu sos de rodii. Mă întreabă dacă vreau și eu și după ce simte ezitarea de pe fața mea înainte să spun „nu”, îmi întinde farfuria. E destul de bun. O ascult și nu-mi vine să cred câte cunoaște despre regimul vegan de alimentare... Sunt nevoită să cedez și de data asta, chiar dacă aș fi vrut să mai zic ceva. Ea îmi aduce argumente plauzibile și eu nu îi pot riposta...

Pentru seară gătesc chifteluțe de vită în sos alb și chifteluțe din fasole... Nici nu-mi vine sa cred că gătesc eu asta! Chiar dacă târziu, cina o savurăm cu toții...

Vineri

E 31 august, Ziua Limbii Române. Cafeaua o iau cu sora mea. Ador somnolența ei de dimineață. Peste două zile vor pleca și iarăși vom încerca necontenit să dăm una de alta ca să vorbim prin rețele de socializare și iarăși vom vorbi fără camere, deoarece internetul în Germania nu e atât de bun, ca în Moldova. Măcar ceva mai bun avem și noi.

Azi ea este nașă. Azi casa mea este plină cu de toate. Jucăriile împrumutate de la vecini pe perioada cât stau ei la noi, sunt peste tot, pernuțele de pe canapea au fost aruncate pe podea, cuvertura de pe canapea este boțită, pe jumătate pe podea, iar la vedere stau atârnate umerașele cu rochia ei frumoasă, cămașa nașului scrobită, hăinuțele picilor... Totul e perfect. Azi eu vreau ca Liliana să fie cea mai frumoasă nașă. De când mămica nu mai este, mă simt cumva obligată s-o înlocuiesc. Cu sora mea nu e greu. Este un om extraordinar. Pe lângă faptul că este frumoasă și deșteaptă mai are și o cumsecădenie și răbdare de invidiat. Mă depășește în foarte multe lucruri. Chiar și cumnatul recunoaște că nu se poate certa cu ea, fiindcă ea nu se ceartă.

După ce mă mai întreabă încă o dată dacă e frumoasă rochia și dacă îmi plac darurile pregătite mirilor, este gata să mergem la coafor. Îi zic că azi mă supun naşei și nașului.

În discuțiile despre cât e de minunat să fii nașa unor tineri superbi, pe mine nu mă bate nimeni la argumente pro relațiilor nănași-fini... Avem 5 fini, care înaintea nunții ne erau practic străini, dar care ne-au devenit o familie. Îi spun că principalul e să nu te bagi în tipare și să încerci s-o iei mai simplu - fără cadouri scumpe, supărări pentru faptul că nu au venit la ora cuvenită în ospeție, sau că nu te-au invitat cum se cuvine la un eveniment. Dar e frumoasă această tradiție, de a-ți lua părinți spirituali ai familiei. Îmi place.

Azi manifestările organizate cu ocazia Zilei limbii române vor rămâne în umbră pentru familia mea. Azi avem planificat ceva mult mai important. Este o zi plină. Plină cu emoții când te revezi cu verișori pe care nu-i întâlnești cu anii și-i vezi doar pe Facebook, mătuși care te vor dojeni că nu mai intri pe la ei când vii în sat; emoții când te uiți în oglindă după ce machieuza își termină treaba și ție nu-ți vine a crede că ești tu, fiindcă nu te prea machiezi zilnic... Emoții când te prinzi în sârba noastră săltăreață de la Țarigrad...

De luni va începe o altă săptămână, complet diferită de asta, dar la fel de plină și frumoasă.