Într-o postare pe rețelele de socializare, deputata Adela Răileanu, care a și cerut sancționarea lui Nantoi, a spus că Poliția și Consiliul pentru Egalitate au ajuns la „constatări diametral opuse” în privința declarațiilor deputatului PAS.
„Consiliul pentru Egalitate a identificat elemente care pot fi considerate instigare la ură, dar poliția nu vede nicio problemă”, a spus Răileanu.
La sfârșitul lunii iulie, Consiliul pentru Egalitate a constatat că declarațiile lui Nantoi pot fi considerate „instigare la discriminare pe motive de prejudecată” pentru că ar asocia moldovencele cu prostituția. Discursul deputatului ar stigmatiza femeile „pe baza originii etnice și genului”, ceea ce ar crea un „climat de ură și discriminare”.
Cu toate acestea, Consiliul pentru egalitate a respins plângerea pe motiv că nu are atribuții pentru a sancționa „instigarea la discriminare”, prevăzută de Codul Contravențional. Astfel, Consiliul a decis să readreseze plângerea către Poliție.
Plângerea împotriva lui Nantoi a fost depusă de deputata socialistă Adela Răileanu, după discursul deputatului de pe 14 iunie. În luarea de cuvânt la adresa exponenților Rusiei în R. Moldova, Nantoi a amintit de „fetele moldovence frumoase”, membre ale ansamblului de dansuri populare „Joc”, care au dansat „nu gratuit” pentru oligarhul fugar Ilan Șor, la Forumul economic de la St. Petersburg din 5-8 iunie.
Nantoi a spus că „în condițiile lumii ruse în R. Moldova, frumoasele fete moldovence vor avea o perspectivă strălucită ca, pentru ruble, să deservească soldații ruși în bordeluri”.
Anterior, Nantoi a spus Europei Libere că, din punctul lui de vedere, Răileanu l-a criticat la „indicațiile de la experți în manipulare a opiniei publice de la Kremlin” ca să distragă atenția de la esența discursului său despre „regimul fascist din Federația Rusă”, care ar „pune la cale o lovitură de stat” în R. Moldova pentru a sabota referendumul și alegerile prezidențiale din octombrie.
La ședința Parlamentului din 27 iunie, Nantoi a fost îndemnat de colegele din legislativ să-și explice declarațiile. El a spus că poate să-și ceară scuze „de la cei care n-au citit declarația integrală și au înțeles tendențios mesajul”.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te