Autoritățile militare din Ucraina spun că șapte rachete rusești au lovit Odesa pe 9 mai, o persoană pierzându-și viața, iar altele cinci fiind rănite.
Comandamentul Operațional Sud al armatei ucrainene a spus că una din rachete a lovit un centru comercial din oraș. Într-o postare pe Facebook se spune că forțele ruse ar folosi rachete învechite, iar scopul loviturilor ar fi să creeze panică și să exercite presiune psihologică asupra populației.
Bilanțul atacurilor din 9 mai asupra Odesei include 5 clădiri deteriorate, inclusiv cea a centrului comercial care a fost lovită la orele 22:30, izbucnind în flăcări.
Pe 8 mai, Ucraina a închis punctele de trecere Palanca și Tudora la granița cu R. Moldova, până pe 10 mai inclusiv, pe perioada unor măsuri de securitate suplimentare.
Serviciul Vamal al Republicii Moldova i-a îndemnat pe cetățeni ca în această perioadă să renunțe la călătoriile în Ucraina „pentru minimizarea situațiilor de incertitudine”.