Oficial de la Chișinău, despre situația din Transnistria: „Este îngrijorătoare”

Secretarul de stat al Ministerului Energiei, Constantin Borosan, la ședința Guvernului din 18 decembrie 2024.

„Situaţia energetică în regiune [din Transnistria] s-a deteriorat rapid [după oprirea livrărilor de gaze de către Gazprom] şi este una îngrijorătoare”, apreciază Constantin Borosan, secretar de stat al Ministerului Energiei, care coordonează cu instituția după revocarea ministrului Victor Parlicov.

Constantin Borosan a scris pe rețelele sociale că autoritățile de la Chișinău monitorizează „atent evoluția” și că Moldelectrica, operatorul de sistem, are comunicare cu întreprinderile sectoriale, inclusiv cu cele din stânga Nistrului.

În lipsa agentului termic şi a apei calde, locuitorii din stânga Nistrului se încălzesc cu echipamente electrice, iar acest fapt condiționează suprasolicitarea rețelelor, creând și un deficit de circa 65 MW de energie electrică în regiune.

Consumul de curent în sectorul rezidențial a crescut de circa două ori. Unele rețele interne – în mare parte din perioada sovietică – din blocurile de locuit nu rezistă, după unele relatări ale presei transnistrene.

Deficitul de putere în sistemul electric din stânga Nistrului este de circa 30% din necesarul de consum sau 65 MW – „enorm pentru sistemul energetic”, a explicat Borosan. Potrivit lui, sarcina electrică atinge valoarea de 219 MW, în timp ce capacitatea maximă de producere la MGRES (Centrala de la Dnestrovsk) și Centrala Dubăsari însumează acum doar 154 MW.

Guvernul de la Chișinău a informat duminică că malul stâng este asigurat cu energie electrică de la MGRES, care funcționează pe bază de cărbune, și de la hidrocentrala de la Dubăsari. MGRES ar dispune de rezerve de cărbune până la finele lunii ianuarie.

Situația se complică și prin faptul că livrarea agentului termic fiind oprită, noaptea mercurul în termometre a coborât până la minus 8 grade Celsius.

Tăcerea Tiraspolului

Constantin Borosan menționează că pe platforma Ministerului Energiei malului stâng i-au fost avansate o serie de propuneri, inclusiv de a achiziționa de pe burse gaze naturale de către Tiraspoltransgaz.

O altă modalitate de cooperare propusă a fost cea ca Energocom, traiderul de stat de la Chișinău, să facă achiziții de gaze naturale, care să fie prelucrate în energie electrică la MGRES. „Până astăzi nu avem niciun răspuns la această formă de cooperare”, a menționat Borosan.

Tiraspoltransgaz a refuzat și propunerea făcută de Moldovagaz și Energocom de a aplica un mecanism funcțional de achiziție a gazelor naturale de pe piețele regionale.

Probleme și pe malul drept

Celula de criză de la Guvern a anunțat duminică, 5 ianuarie, că pentru perioada 4-5 ianuarie, consumul de curent e asigurat integral pentru malul drept, nefiind nevoie „de activat contractele de avarie.”

Autoritățile îndeamnă, însă, cetățenii să consume rațional curentul, mai ales în orele de vârf. Astfel, spune Celula de criză, va putea fi asigurată „stabilitatea sistemului electroenergetic și alimentarea continuă cu energie electrică.”

La situația din 4 ianuarie, malul drept este alimentat cu energie electrică din importuri românești (50,38%); SA „Termoelectrica” (29,64%); energie regenerabilă (14,11%); SA „CET-Nord” (4,76%) și Hidrocentrala din Costești (1,11%).

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te