Oficialii din Crimeea spun că Sevastopolul a fost ținta unui „sabotaj subacvatic” ucrainean

O fregată a Flotei ruse din Marea Neagră părăsește golful Sevastopol

Oficialii instalați de Rusia în Crimeea anexată afirmă că Flota rusă a Mării Negre a fost angajată la începutul zilei de 24 octombrie în respingerea unui atac ucrainean lansat împotriva orașului Sevastopol din Crimeea.

Mihail Razvojaiev, guvernatorul instalat de Rusia la Sevastopol, în peninsula pe care Moscova a anexat-o ilegal de la Ucraina în 2014, a declarat într-o postare pe Telegram că Ucraina ar fi lansat un „sabotaj subacvatic”, atacând forțele rusești care s-au apărat. „Se aud bubuituri puternice de la un raid extern. Flota Mării Negre se luptă cu un atac probabil al forțelor subacvatice de diversiune", scria Razvojaiev.

Ministerul rus al Apărării a precizat într-un comunicat că „ zona în care au fost detectate ambarcațiunile fără echipaj ucrainene a fost ținta rachetelor antisabotaj și a bombelor .”

Oficialii ucraineni nu au comentat deocamdată aceste informații, care nu au putut fi verificate din surse independente. Nu sunt informații despre eventuale victime.

Între timp, comandamentul Forțelor Aeriene ale Forțelor Armate ale Ucrainei a declarat că au fost doborâte toate cele șase drone Shahed detectate în urma unui atac rusesc în regiunile Hmelnițki, Vinniția și Nikolaev.

Pe măsură ce invazia rusă în Ucraina continuă, în peninsula Crimeea se înregistrează din ce în ce mai multe atacuri care vizează liniile de aprovizionare militare rusești și Flota Mării Negre.

Kievul a lansat, de asemenea, atacuri pentru a recupera patru regiuni sudice din zonă pe care Rusia le-a anexat de când a început invazia sa la scară largă în Ucraina, în februarie 2022.

Președintele Volodimir Zelenski urmează să vorbească în cadrul a două forumuri internaționale pe 24 octombrie și continuă să depună eforturi pentru a se asigura că sprijinul pentru Ucraina nu se diminuează pe măsură ce războiul intră în cea de-a douăzecea lună.

Zelenski se va adresa prin legătură video la o reuniune a Platformei Crimeea de la Praga, la care vor participa premierul ceh Petr Fiala și șeful parlamentului ucrainean, Ruslan Ștefanciuk.

De asemenea, liderul ucrainean urmează să țină un discurs prin legătură video la forumul de afaceri ucraineano-german, la care vor fi prezenți premierul ucrainean Denis Șmihal și cancelarul german Olaf Scholz.