De un lucru să fiți siguri: în compania artei poate că vă veți simți singuri, dar niciodată însingurați.
Niciun muzician nu a uitat că acest an, 2020, nu este doar anul catastroficelor incendii australiene, sau al coronavirusului, ci deopotrivă anul Beethoven (1770-1827) și anul Bach (1685-1750). Se sărbătoresc 250 de ani de la nașterea lui Beethoven și 270 de ani de la dispariția lui Bach și, din singurătatea sufrageriei sau din arhivele de aur, nu puțini sunt cei împart cu prietenii lor de pe paginile de socializare bijuteriile Coroanei muzicale.
Remarcabil este efortul pianistului Boris Giltburg de a parcurge epopeea pianistică beethoveniană alături de prietenii săi de pe Facebook. Giltburg este un (relativ) tânăr pianist evreu născut la Moscova. A început să studieze pianul cu mama lui, pe când avea cinci ani și apoi cu Arie Vardi, după ce s-a mutat în Israel. Are o prestigioasă carieră internațională și a cântat cu orchestre de primă mână (Royal Liverpool Philarmonic, Frankfurt Radio Symphony Orchestra sau Israel Philarmonic. A câștigat mai multe premii internaționale și cu siguranță o să vă câștige și inimile dacă ascultați integrala beethoveniană.
Nu e singurul proiect personal (de grup) beethovenian. Quartetul Belcea a reușit să înregistreze, în concert, e drept, integrala quartetelor lui Beethoven pe care o puteți asculta și vedea prin generozitatea postului de televiziune ARTE (un exemplu, Quartetul 14, AICI). Nimeni nu ar fi dat viață prea lungă quartetului întemeiat acum 26 de ani de Corina Belcea. Aceasta părea mai degrabă sortită să urmeze o carieră solistică, date fiind premiile și studiile făcute. Cu toate acestea, pe când studia la Royal College of Music din Londra, Corina Belcea a pus temelia quartetului și, după ce au studiat cu Quartetul Chilingirian și apoi cu Quartetul Alban Berg (care, de asemenea, a înregistrat o integrală Beethoven de colecție în mare parte live, în sala de concert), au ajuns în lumea bună a marilor ansambluri camerale, au debutat la Carnegie Hall și apoi la Festivalul Internațional de la Edinburgh. După aceea au urmat diverse turnee, înregistrări (Gramaphone Award pentru cel mai bun album de debut în 2001): integrala quartetelor lui Bartok, ultimele quartele ale lui Schubert și altele. Corolarul artei lor, cel puțin până acum, este, probabil, integrala quartetelor lui Beethoven, despre care am vorbit mai sus.
Sensibilul violonist Augustin Hadelich a organizat cursuri instrumentale pe paginile sale de socializare.
Augustin Hadelich s-a născut în Italia. Părinți lui sunt germani. A început și el să studieze vioara la cinci ani cu tatăl lui care era fermier și violoncelist amator. A studiat cumva haotic, dar cu nume mari ale violonisticii (Uto Ughi, Norbert Brainin sau Christoph Poppen). La 15 ani la ferma părinților s-a declanșat un incendiu iar Augustin a fost grav rănit. A fost dus în Germania pentru tratament și nu a mai putut cânta vreme de mai mult de un an. Și-a revenit însă, a absolvit conservatorul Mascagni cu summa cum laudae, a fost admis la Juilliard School și continuă să scrie și astăzi o pagină de artă violonistică cum rare sunt. Mai mult, singurătatea carantinei l-a făcut să se reinventeze: înregistrează un ciclu de encore-uri (bisuri) în care cel care îl acompaniază la pian este... Augustin Hadelich în persoană.
Dar nu sunt singurele trufandale pentru această perioadă de singurătate. Pagina de net The Violin Channel (dar și multe alte pagini ale unor orchestre sau personale) organizează zilnic concerte din sufragerie sau reiau înregistrări de stagiune. Transmisiile LIVE, sunt, de cele mai multe ori, transmisii directe, produse și transmise de pe telefoanele artiștilor. Înregistrările de arhivă sunt, de multe ori, istorice. De pildă o pagină dedicată unor mari dirijori (Furtwangler, Klemperer, Celibidache, Mravinski) a postat zilele trecute o înregistrare istorică până acum necunoscută a poemului simfonic Till Eulenspiegel, DE Richard Strauss, dirijat de Wilhelm Furtwangler la pupitrul orchestrei Berliner Philarmoniker în 1950.
Și pentru că vorbeam de anul Beethoven, pentru a-l serba odată în plus, să ne amintim de Marea Fugă opus 133, poate cea mai beethoveniană ofrandă muzicală lui Bach, aici pentru orchestră simfonică mare, dirijată la Londra, în 1956, de Otto Klemperer.
Așadar, recitaluri din sufragerie, concerte reluate (Filarmonica George Enescu a transmis, de pildă, oratoriul Visul lui Gerontius, meditația lui Edward Elgar pe granița dintre viață și moarte, în chiar Vinerea mare a Paștelui catolic și protestant, pe pagtina de Facebook), arhive redescoperite cu bijuterii uitate demult și mult înnobilate peste timpuri.
Cum ar veni, singurătate plăcută.