Experții mondiali în domeniul sănătății au avertizat că numărul cazurilor de variolă a maimuței din întreaga lume a depășit 50.000 în acest an, dar au precizat, de asemenea, că epidemiile din unele părți ale Europei și Americii au încetinit.
Conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) se înregistrează până în prezent 50.496 de cazuri și 16 decese care pot fi atribuite febrei și altor simptome provocate de acest virus. La 31 august, șeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a îndemnat la „voință politică și angajament” la nivel internațional pentru a frâna răspândirea acestei boli virale, care se transmite prin contactul apropiat cu persoane sau animale infectate sau cu materiale contaminate. El a declarat că, în timp ce lumea trăiește cu COVID-19, „nu trebuie să trăim și cu variola maimuței”.
În cele două Americi s-au înregistrat mai mult de jumătate din cazurile confirmate la nivel mondial, iar în unele țări numărul cazurilor este încă în creștere. Dar cazurile din Canada și din națiunile europene, inclusiv Germania și Olanda, au încetinit, a spus Tedros. „Aceste semne confirmă ceea ce am spus în mod constant încă de la început: că, luând măsurile potrivite, putem opri răspândirea virusului", a declarat Tedros într-o conferință de presă.
Variola maimuței a fost mult timp endemică în Africa, dar o creștere a infecțiilor în alte părți a determinat OMS să emită cel mai înalt nivel de alarmă cu privire la această boală la 24 iulie. Aceasta este acum o urgență de sănătate publică de interes internațional, alături de COVID-19.