Organizația Mondială a Sănătății (OMS) spune că poartă discuții cu autoritățile medicale ruse pe tema unui vaccin împotriva COVID-19, după ce Rusia a anunțat, marți, că a înregistrat un asemenea vaccin, chiar înainte de ultima etapă de testare. Un purtător de cuvânt al OMS, Tarik Jasarevic, a spus reporterilor la Geneva că orice vaccin trebuie să parcurgă etapele de precalificare, inclusiv „examinarea și evaluarea riguroasă a tuturor datelor despre siguranța și eficiența sa”, relatează AFP. Vaccinul rusesc numit „Sputnik V” a fost elaborat de Institutul Gamaleya în colaborare cu ministerul rus al apărării. Reuters scrie că vaccinul a fost înregistrat de Ministerul Sănătății, însemnând că poate fi administrat populației, înainte de a parcurge etapa a treia de testare la scară largă. Președintele Vladimir Putin care a făcut anunțul despre vaccin marți dimineață a spus că acesta a trecut toate testele clinice, permite obținerea unei „imunități durabile” la Covid-19 și este sigur, fiind injectat și fiicei sale. În prezent, în lume, se află în testări peste 165 de versiuni ale unui vaccin anti COVID-19, iar mai multe companii au început testările la scară largă, care implică zeci de mii de oameni. Asemenea testări de fază a treia pentru vaccinul rusec vor începe abia miercuri, a spus Kirill Dmitriev, șeful Fondului rus pentru investiți directe care a finanțat elaborarea vaccinului. La Geneva, purtătorul de cuvânt al OMS a spus că organizația este încurajată de viteza cu care sunt dezvoltate câteva versiuni de vaccin, dar a atenționat că „grăbirea progresului nu trebuie să însemne compromisuri în privința siguranței”. Tarik Jasarevic a mai explicat că fiecare țară are propriile agenții care aprobă fososirea de vaccinuri pe propriul teritoriu, dar pentru a obține „ștampila calității” din partea OMS, un vaccin trebuie să parcurgă toate etapele.