Organizația Mondială a Sănătății a declarat că răspândirea variolei maimuței e o urgență globală, o etapă care ar putea face ca ea să capteze atenție internațională și investiții pentru a combate această boală, până nu demult rară.
Variola maimuței, întâlnită de decenii în regiuni izolate din Africa, s-a răspândit rapid pe glob din luna mai, contaminând zeci de persoane în mai mult de 70 de țări ale lumii. Boala e rareori letală.
Directorul general al OMS Tedros Adhanom Ghebreyesus a luat decizia de a declara variola maimuței urgență globală în ciuda lipsei unui consens în rândul comisiei pentru urgențe din cadrul Agenției pentru sănătate a Națiunilor Unite.
E pentru prima oară când un șef OMS ia unilateral o astfel de decizie fără recomandarea experților. Urgența globală e cel mai înalt tip de alertă al OMS, dar nu înseamnă neapărat că o boală e în mod particular transmisibilă sau letală.
Declarații asemănătoare au fost făcute în legătură cu virusul Zika în 2016 în America Latină, cu actualul efort internațional de eradicare a poliomielitei, cu pandemia COVID-19 și epidemia de Ebola care a avut loc în 2014 în Africa de vest