ONU: 70% din cei uciși în Gaza în 13 luni de război au fost femei și copii

După atacul israelian asupra unei școli din Gaza folosită ca refugiu. 7 noiembrie 2024, Gaza City.

Biroul ONU pentru drepturile omului a declarat vineri că aproape 70% dintre victimele pe care le-a documentat în războiul din Gaza au fost femei și copii și a condamnat, numind aceasta o încălcare sistematică a principiilor fundamentale ale dreptului umanitar internațional.

Bilanțul ONU de la începutul războiului, în care armata israeliană luptă împotriva militanților Hamas, considerate teroriste inclusiv de SUA și Uniunea Europeană, include numai decesele pe care organizația a reușit să le verifice din cel puțin trei surse, iar numărătoarea continuă.

Cele 8.119 victime verificate reprezintă un număr mult mai mic decât bilanțul de peste 43.000 furnizat de autoritățile sanitare palestiniene pentru războiul de 13 luni.

Însă defalcarea ONU în funcție de vârsta și sexul victimelor susține afirmația palestiniană conform căreia femeile și copiii reprezintă o mare parte din cei uciși în război, notează Reuters.

Această constatare indică „o încălcare sistematică a principiilor fundamentale ale dreptului umanitar internațional, inclusiv distincția și proporționalitatea", a afirmat biroul ONU pentru drepturile omului într-o declarație care însoțește raportul de 32 de pagini.

Un bărbat palestian în tabăra de refugiați Jabalia, din nordul Fâșiei Gaza, după un nou bombardament israelian, la 7 noiembrie 2024.

„Este esențial să existe o dreaptă socoteală cu privire la acuzațiile de încălcări grave ale dreptului internațional prin intermediul unor organisme judiciare credibile și imparțiale și ca, între timp, toate informațiile și dovezile relevante să fie colectate și păstrate", a declarat Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Turk.

Biroul prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu nu a răspuns imediat la o solicitare a agenției Reuters de a comenta concluziile raportului.

Armata israeliană (IDF), care și-a început ofensiva ca răspuns la atacul din 7 octombrie 2023 în care luptătorii Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane în sudul Israelului și au capturat peste 250 de ostatici, afirmă că are grijă să evite rănirea civililor din Gaza.

Israel: Pentru fiecare militant, a murit un civil. De vină e Hamas

IDF a declarat că aproximativ un civil a fost ucis pentru fiecare luptător advers, un raport pe care îl pune însă pe seama Hamas, care ar utiliza instalații civile.

Hamas a negat utilizarea civililor și a infrastructurii civile, inclusiv a spitalelor, drept scuturi umane.

Ajith Sunghay, șeful Biroului ONU pentru Drepturile Omului pentru Teritoriile Palestiniene Ocupate, a declarat reporterilor în cadrul unui briefing la Geneva că decesele incluse în raport au fost verificate de trei surse, cum ar fi vecinii, membrii familiei, ONG-urile locale, înregistrările spitalelor sau personalul ONU de pe teren.

Cea mai tânără victimă al cărei deces a fost verificat de observatorii ONU a fost un băiețel în vârstă de o zi, iar cea mai în vârstă a fost o femeie în vârstă de 97 de ani, se arată în raport.

În general, persoanele cu vârsta de 18 ani sau mai mică au reprezentat 44% din victime, copiii cu vârsta cuprinsă între cinci și nouă ani reprezentând cea mai mare categorie de vârstă, urmați de cei cu vârsta cuprinsă între 10 și 14 ani și apoi de cei cu vârsta de până la patru ani inclusiv.

Acest lucru reflectă în linii mari datele demografice ale enclavei, iar raportul a afirmat că asta reflectă o lipsă de precauții din partea Israelului pentru a evita pierderile civile.

Raportul a arătat că, în 88% din cazuri, cinci sau mai multe persoane au fost ucise în același atac, indicând utilizarea de către armata israeliană a armelor cu efect amplu, deși a precizat că unele decese ar fi putut fi rezultatul unor proiectile rătăcite ale grupurilor armate palestiniene.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te