Organizația Națiunilor Unite afirmă că, la aproape un an de la preluarea puterii de către talibani, situația drepturilor omului în Afganistan s-a înrăutățit considerabil, în pofida unei reduceri globale semnificative a violenței armate.
Raportul „Drepturile omului în Afganistan" redactat de Misiunea de asistență a Națiunilor Unite în Afganistan (UNAMA) și publicat pe 20 iulie pune în evidență situația dificilă a femeilor afgane, ale căror drepturi au fost drastic reduse de când militanții talibani au revenit la putere în august 2021, odată cu retragerea forțelor internaționale conduse de SUA.
În cea mai mare parte a Afganistanului, fetelor li s-a interzis accesul la școală dincolo de clasa a șasea. În martie, talibanii au ordonat închiderea liceelor de fete chiar în dimineața în care acestea urmau să se redeschidă.
„Începând cu 15 august [2021], femeilor și fetelor li s-au restrâns progresiv drepturile de a participa pe deplin la educație, la angajare în muncă și la alte aspecte ale vieții publice și cotidiene și, în multe cazuri, le-au fost complet retrase", se arată în raport.
„Decizia de a nu le permite fetelor să se întoarcă la școala secundară înseamnă că o generație de fete nu va termina cei 12 ani de educație de bază. În același timp, accesul la justiție pentru victimele violențelor bazate pe gen a fost limitat prin dizolvarea căilor de raportare dedicate, prin anularea mecanismelor de justiție și desființarea adăposturilor", se arată în raport.