Un tratat internațional pentru interzicerea armelor nucleare a fost ratificat de a 50-a țară a lumii, făcând posibilă intrarea lui în vigoare așteptată la sfârșitul lunii ianuarie. Un purtător de cuvânt al secretarului general al ONU a făcut anunțul sâmbătă, după ce tratatul a fost ratificat și de Honduras. Peter Maurer, președintele Comitetului Internațional de Cruce Roșie, a spus că aceasta este o „victorie pentru umanitate”. Campania Internațională pentru Abolirea Armelor Nucleare, laureata din 2017 a premiului Nobel pentru pace, a spus că acest moment este așteptat de 75 de ani, „de la atacurile oribile de la Hiroshima și Nagasaki”. Tratatul pentru Interzicerea Armelor Nucleare a fost adoptat de Adunarea Generală a ONU în iulie 2017 cu votul a 122 de țări, dar nu a fost semnat de un grup de țări care posedă arme atomice, inclusiv Statele Unite, Marea Britanie, Franța, China și Rusia.