Intr-un comentariu publicat in „Washington Post”, Jackson Diehl sustine ca Vladimir Putin este mai putin puternic decît pare. Care sint argumentele lui Diehl? O relatare de la corespondentul Europei Libere la Washington.
Daca Putin a fost ales cu 80% din voturi atunci de ce nu si-a lasat cel mai cunoscut oponent sa participe in scrutin? Daca rusii sint atit de multumiti cu regimul sau, de ce zeci de mii au demonstrat in 60 de orase, avind pancarte pe care scria „Putin nu este tarul nostru”?
Your browser doesn’t support HTML5
Jackson Diehl a stat de vorba cu reprezentanti ai unor organizatii neguvernamentale din Rusia, aflati in vizita la Washington. Natalia Șavșukova a spus ca schimbarea e posibilă. In alegerile municipale din regiunea Moscova, candidatii independenti au cistigat 260 din cele 1,500 de locuri, fata de 30 in alegerile anterioare. Articolul arata ca, la nivel local, regimul nu are suficiente resurse pentru a actiona impotriva candidatilor independenti si nu poate fura voturi, in fiecare circumsriptie.
Pe acest fond, initiativele cetatenesti s-au inmultit si au devenit mai eficace. Atunci cind oponenti ai regimului încep sa devina periculosi, ei sint pedepsiti. Evgeni Urlașov, care a cistigat postul de primar la Iaroslav se afla acum la inchisoare, pentru 12 ani. Boris Nemțov a fost ucis. Alexei Navalnîi a fost oprit sa candideze la presedintie dupa ce obtinuse 27 la suta in scrutinul pentru primaria Moscovei.
Argumentul opozitiei este ca regimul nu este atotputernic, el controleaza la centru armata, securitatea, televiziunea de stat si citeva mari companii. Dar acolo unde regimul bate in retragere, societatea civila se dezvolta, cu o multime de tineri angajati activ. Manifestatiile se inmultesc. Multe dintre aceste actiuni nu sint politice, ci generate de nemultumiri, dar ele pot deveni politice.
„Poate ca o sa ia mult timp” – scrie Jackson Diehl, care continua „Dar îmi este clar, stînd de vorba cu oponenti, că Putin, atotputernicul lider nu va controla momentul în care miscarea va deveni politica. „Pentru multi, Putin este simbolul unei Rusii mărețe” – spune Julia Galiamina, un deputat local, care continua „Scopul nostru este sa aratam oamenilor legăturile intre problemele locale, vietile lor si politicile de la centru. Dar este un obiectiv pe termen lung”.