CNE a declarat luni dimineață că Maduro a câștigat un al treilea mandat cu aproximativ 51% din voturi, învingându-l pe candidatul opoziției, Edmundo González Urrutia, care a obținut aproximativ 44%.
Cu toate acestea, lidera opoziției, María Corina Machado, a afirmat că opoziția a obținut 70% din voturi.
„Am câștigat și întreaga lume știe asta," le-a spus ea jurnaliștilor.
González a fost desemnat drept candidat „substitut” pentru Machado, care are interdicție să ocupe funcții publice.
Înaintea votului, puțini observatori din Venezuela sau din afara țării se așteptau la alegeri libere și corecte.
În perioada premergătoare zilei alegerilor, numeroși membri ai opoziției au fost arestați, iar candidații critici la adresa guvernului nu au fost lăsați să participe.
Un total de aproximativ 21,6 milioane de persoane au avut drept de vot, inclusiv cei din străinătate.
Anunțul victoriei lui Maduro a fost primit cu îngrijorare și neîncredere în lumea democratică. Spania a cerut Venezuelei să facă publice date detaliate despre rezultatul votului. Apeluri la transparență au venit și de alte guverne occidentale, inclusiv de la cel din SUA. Italia, condusă de un guvern cu membri de extremă dreapta, s-a declarat „perplexă”.
În schimb, liderul Cubei comuniste, Miguel Diaz-Canel, l-a felicitat călduros pe marxistul Maduro într-o convorbire telefonică pentru „triumful electoral istoric”. Maduro a primit felicitări și din Rusia și China, principalii aliați globali ai regimului său autoritar.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te