Opțiunea „nucleară”: Un oraș din Ungaria oprește noile construcții pe fondul lipsei de resurse

Ultimele finisaje la o nouă proprietate de la periferia orașului Erd, 12 iulie

Creșterea explozivă a orașului Erd din centrul Ungariei a determinat primarul să oprească noile proiecte de construcție. Mulți localnici sunt mulțumiți, dar unii investitori au fost împinși pe pragul falimentului.

Pe dealurile care înconjoară orașul Erd, terenurile libere, pline de iarbă, dintre casele noi, vor rămâne probabil vacante pentru o lungă perioadă de timp.

La 28 iunie, primarul din Erd, un oraș cu aproximativ 75 de mii de locuitori situat la sud de Budapesta, a anunțat că, începând cu 15 iulie, proiectele de construcție aflate deja în curs de desfășurare vor putea fi finalizate, dar nu vor fi permise noi construcții în oraș.

„...Am decis să ne luăm soarta în propriile mâini și să declanșăm arma nucleară pentru industria locală a construcțiilor: Interzicerea modificărilor", a scris primarul într-o postare pe Facebook care a atras discuții aprinse și sute de comentarii.

Acest lucru înseamnă că nu se pot solicita sau acorda autorizații pentru construcții noi până când nu vor fi adoptate noile reglementări locale în materie de construcții, a precizat el. Nu există nicio indicație cu privire la momentul în care noile reglementări în materie de construcții vor fi finalizate, primarul spunând doar că acest lucru „va dura mult timp".

Primarul orașului Erd, Laszlo Csozik (stânga)

În Erd, populația aproape s-a dublat din anii 1980. În schimb, populația națională a Ungariei a scăzut în mod constant în aceeași perioadă.

Csozik a declarat presei locale că „prea mulți oameni s-au mutat aici, iar infrastructura orașului nu poate face față unui număr atât de mare de locuitori”. El citează aprovizionarea cu apă potabilă a noilor dezvoltări ca fiind cea mai presantă problemă, dar adaugă: „transportul devine, de asemenea, dificil din cauza numărului de mașini. Nu vor fi suficiente locuri la creșă și grădiniță dacă această situație continuă.”

Centrul orașului Erd, la amiază, 12 iulie.

Levi, un student din Erd, spune că orașul atrage oameni care migrează din alte regiuni ale Ungariei și care doresc să lucreze în capitală, dar nu le plac zgomotul și haosul din Budapesta. „Transportul feroviar care leagă Erd de capitală este foarte bun, pentru că este una dintre primele linii de cale ferată care a fost construită în afara Budapestei", ne-a spus el, în timp ce se îmbarca în trenul care ajungea într-o jumătate de oră în stația Deli din capitală: „Cu cardul meu de student plătesc 200 de forinți (aproximativ 0,60 dolari) pentru o călătorie dus-întors, așa că este foarte avantajos".

Prețurile apartamentelor din Erd nu sunt semnificativ mai ieftine decât cele din Budapesta, apartamentele de dimensiuni medii fiind vândute pentru echivalentul a aproximativ 185.000 de dolari.

Case în construcție la marginea orașului Erd, 12 iulie.

Csilla Mihalicz, o jurnalistă independentă din Erd, a declarat pentru RFE/RL că reacțiile față de această drastică măsură au fost amestecate. Mulți localnici consideră că „orașul dă pe dinafară”, spune ea, în timp ce alții, „sunt de acord cu obiectivul de a încetini dezvoltarea, dar consideră că măsura este prea radicală și arbitrară", spune ea.

Localnicii care susțin planul argumentează să străzile sunt blocate și masivele blocuri de apartamente sufocă vechile și pitoreștile proprietăți, dar s-a dovedit nu peste mult timp că există multe alte cazuri de persoane afectate semnificativ de interdicția de construcție.

Doar câteva zile i-au lipsit lui Bence Barocsai pentru a depune un plan de construcție în Erd, oraș ale cărui planuri de dezvoltare sunt acum înghețate. El a reacționat la anunțul primarului spunând: „Avem un plan finalizat în proporție de 90% și materiale de construcție în valoare de zeci de milioane de forinți, cu care nu putem face nimic. Ce ne sugerați să facem? Să așteptăm cu răbdare? Din păcate, nu putem aștepta, pentru că, așa cum am tot spus, noi și mulți alți oameni ne făcuserăm planuri care au un impact hotărâtor asupra locurilor noastre de muncă și a vieții noastre personale".

Constructorii ridică o casă în Erd, 12 iulie.

Un alt localnic din Erd, care lucrează în domeniul construcțiilor, i-a transmis primarului că, începând cu 15 iulie, din cauza opririi noilor proiecte de construcție, nu va mai avea unde munci, astfel că locul cel mai apropiat de muncă este la distanță de 40 de kilometri. „Sper ca aceste probleme temporare să se rezolve cât mai curând posibil. Cu respect, Arnold Rostas, care v-a votat!!!".

Într-un anunț mai recent, primarul Csozik a recunoscut că a primit mai multe plângeri din partea unor familii care au fost luate prin surprindere de anunțul șocant privind construcțiile și a declarat: „Vom căuta soluția legală potrivită pentru ei, pentru că scopul interdicției este de a opri construcția la nesfârșit a locuințelor, nu de a priva familiile de locuințe. Vă rog să aveți răbdare, vă voi oferi detalii în curând".

Mihalicz spune că alte orașe în expansiune rapidă din jurul Budapestei urmăresc cu interes efectele interdicției de construcție . „Alte așezări se așteaptă ca liderii lor să urmeze această interdicție", spune jurnalistul, în mare parte ca răspuns la proiectele de construcție ilegale ale unor dezvoltatori fără scrupule.