Orașul Mariinka, văzut de sus | Un peisaj distrus de armata rusă

Clădiri pulverizate și cratere de obuze, atât a mai rămas din orășelul Mariinka, localitate situată în estul Donețkului, pe 11 mai.

Ca parte a liniei de front Bahmut-Avdiivka-Mariinka, orășelul a îndurat atacurile armatei ruse care încearcă să pătrundă mai adânc în Donbas.

Marriinka avea, înainte de război, aproape zece mii de oameni, dar a ajuns acum un oraș-fantomă, cu case distruse.

Situat la aproape 86 de kilometri sud-vest de Bahmut - scena celor mai sângeroase lupte din timpul războiului - orașul a îndurat lupte de artilerie necruțătoare și devastatoare, care au lăsat în urmă scene apocaliptice de distrugere.

La Mariinka au avut loc primele lupte încă din 2014, când separatiștii susținuți de Rusia au capturat orașul. Câteva luni mai târziu, forțele ucrainene au recâștigat controlul, deși orașul a fost bombardat în mod regulat.

În 2015, în Mariinka au avut loc noi bătălii la care au participat peste o mie de luptători, tancuri și artilerie grea.

Pe 17 martie 2022, au început noi lupte pentru oraș în urma invaziei pe scară largă a Rusiei.

Clădirile au fost distruse deliberat, pentru a nu putea fi folosite ca adăpost și acoperire.

Ruinele din Mariinka. În zare se văd haldele de steril de la minele de cărbune.

Fotografiile aeriene dezvăluie amploarea dezastrului provocat de forțele Moscovei în orășelul Mariinka din estul Ucrainei.