La o reuniune în teritoriul Krasnoyarsk din Rusia Sovietică, în 1930, locuitorii satului Solona ascultau funcționari de stat care promovau ceea ce susțineau că sunt avantajele fermelor colective.
Nimeni nu a îndrăznit să obiecteze până când Mancenko, un creștin evanghelic, a luat cuvântul. Sătenii nu ar trebui să se grăbească să se alăture fermelor colective, a spus Manchenko mulțimii, deoarece o perspectivă mult mai tentantă îi aștepta în Uniunea Sovietică în devenire. „Pentru noi, creștinii baptiști, un nou oraș, un oraș al soarelui, va fi construit în centrul Siberiei, unde numai baptiștii vor trăi și își vor construi propriile industrii. Va fi ideal pentru noi”.
Un polițist „secret” prezent la întâlnire și-a notat cuvintele lui Mancenko. Proiectul menționat de vorbitorul baptist fusese foarte aproape de a se realiza, dar, fără știrea lui Mancenko și a altor creștini evanghelici, acesta fusese recent respins de Iosif Stalin.
Vladimir Lenin și Vladimir Bonch-Bruevici. în 1918
În anii 1920, Ivan Prohanov și-a imaginat un mare oraș în Siberia, care urma să fie numit „Evanghelsk”.
Prohanov a fost un lider creștin evanghelic care a fondat Uniunea Creștinilor Evanghelici din întreaga Rusie în 1908, devenindu-i lider. Când bolșevicii au preluat puterea în 1917, Prohanov nu i-a criticat pe conducătorii ateiști militanți ai Rusiei, aparent pentru a lăsa loc unei potențiale cooperări.
Liderul religios credea că Siberia ar putea deveni „un pământ pe care creștinii evanghelici ar crea o viață nouă, mai bună pentru poporul rus și ar transforma-o în cea mai avansată și dezvoltată parte a continentului.”
Multe dintre grupurile religioase din Rusia, în afara Bisericii Ortodoxe Ruse, au salutat inițial instaurarea puterii sovietice în Rusia, în parte din cauza atractivității vieții comunale pentru unele secte.
În 1919, un lider al tolstoienilor, o mișcare creștină influențată de filozofia scriitorului rus Lev Tolstoi, a declarat la o întâlnire a revoluționarilor sovietici: „Dorim să cooperăm cu voi în cauza construirii comunismului”. El a cerut apoi ca secta religioasă să nu fie criticată pentru că „se îndreaptă spre comunism pe o cale diferită”.
Duhobori în Canada la începutul anilor 1900. Mii de membri ai sectei religioase au fugit de persecuțiile din Rusia țaristă și s-au stabilit în Canada.
În 1920, conducerea tolstoiană a redactat un document în care susținea că știe cum să depășească reticența țărănimii ruse de a se angaja față de „noile principii comuniste”. Răspunsul, susțineau ei, era atragerea sectarilor creștini, care erau „cel mai conștient și rațional contingent religios al poporului rus”.
Dacă autoritățile sovietice le-ar permite, „masa de 6 sau 10 milioane de sectanți ruși împrăștiați în Rusia, Ucraina, Caucaz și Siberia” ar oferi țăranilor un exemplu despre cum ar putea funcționa viața sub comunism, susțineau autorii.
Documentul i-a fost înmânat lui Vladimir Bonch-Bruevici, un expert în istoria sectelor creștine care a fost, de asemenea, secretarul personal al lui Vladimir Lenin. Bonch-Bruevici credea că creștinii evanghelici, baptiștii, duhovnicii, vechii credincioși, martorii lui Iehova, enohienii, tolstoienii, dobroliubovii și toți ceilalți membri ai sectelor ar fi parteneri în construirea comunismului rus. A avut ocazia să-și testeze această convingere.
În 1920, Bonch-Bruevici a organizat ferma de stat Lesnîe Polianî de lângă Moscova, convingând membrii mai multor secte religioase, inclusiv duhovnicii pacifiști care fugiseră de opresiunea din Rusia țaristă, în mare parte în Canada, să se alăture unei ferme colective.
Lenin s-a interesat personal de modul în care decurgea experimentul.
Într-o scrisoare pe care Lenin i-a scris-o lui Bonch-Bruevici în august 1921, liderul sovietic a întrebat:
„Este adevărat că i-ați dus pe Duhoborî la ferma de stat și că sunteți foarte mulțumit de ei? 2) Cum merg lucrurile cu transportul Duhovnicilor (a) din Canada, (b) din Caucaz în Rusia?”
Bonch-Bruevici a răspuns: „Dragă Vladimir Ilici! Așa este, au venit la ferma de stat cu cea mai mare bucurie și plăcere”, a susținut el. „Aproape totul este comun, de la cantină și dormitorul copiilor până la garderoba și lenjerie. Desigur, există o casă de marcat comună etc. Ei funcționează uimitor de bine. Nu au nevoie de niciun îndemn, ci doar cer întotdeauna să se definească cu precizie sarcina.”
Ferma Lesnîe Polianî, care furniza bunuri elitei sovietice, a fost un succes, iar în 1921 ziarul sovietic Izvestia a publicat un apel „către sectanții și vechii credincioși care trăiesc în Rusia și în străinătate” să se alăture fermelor colective. Statul promitea „să nu intervină în afacerile religioase” ale coloniilor.
Ceea ce a urmat a fost supranumit „epoca de aur a sectarismului”, în care adepții diferitelor mișcări creștine au primit loturi de pământ și și-au creat propriile comune agricole în întreaga Rusie sovietică.
A apărut apoi ideea de a crea un întreg oraș al diferitelor confesiuni creștine care să lucreze și să trăiască împreună în sălbăticia Uniunii Sovietice.
Ivan Prohanov, autorul ideii Orașului Soarelui
Prohanov a avut o experiență personală cu comunele creștine. În 1894, el a fost unul dintre fondatorii uneia din Crimeea, numită Vertograd. Prokhanov a păstrat amintiri plăcute despre așezarea religioasă.
„După o zi grea de muncă, ne adunam împreună pentru cină. Eu citeam din istoria bisericii, surorile coseau și reparau”, și-a amintit el despre comună. „Erau seri de neuitat. Eram foarte fericiți în Vertogradul nostru”.
Dar satul religios a fost închis de autoritățile țariste ale Rusiei la patru ani după deschidere.
Odată cu venirea bolșevicilor la putere, Prohanov a urmărit îndeaproape apariția comunelor religioase. Succesul unora dintre aceste inițiative i-a dat lui Prohanov ideea unui întreg oraș, în care, în viziunea sa utopică, electricitatea ar reduce nevoia de muncă fizică grea și nimeni nu ar înșela, bea sau fuma.
„Chiar și în casele sărace trebuie să existe o ordine exemplară, camerele vor fi ordonate și toate lucrurile la locul lor. Copiii vor fi îmbrăcați corespunzător, gazda își va aranja părul și va arăta primitoare”, scria el despre orașul imaginat.
Împreună cu o scriere care nota de câte ori locuitorii orașului fantezist ar trebui să se curețe și să perie părul copiilor lor, Prohanov și-a imaginat un „«soare» electric strălucitor” care ar străluci peste centrul așezării.
„Așezarea evanghelică trebuie să strălucească ca un far luminos în împrejurimile îndepărtate și să cheme alte sate să-și transforme și să-și reînnoiască viața”.
O mare parte din visul utopic pare în mod evident de neconceput, inclusiv giganticul „soare” electric care ar îngreuna somnul locuitorilor orașului după orele lungi de muncă din timpul zilei. Cu toate acestea, guvernul sovietic a recunoscut în Prohanov, cu detaliile sale fastidioase privind dictarea modului în care trebuie trăită viața, un tovarăș de drum ideologic.
Evghenii Tucikov
În mod remarcabil, ideea unui oraș creștin a fost susținută de autoritățile sovietice, inclusiv de Evgheni Tucikov, unul dintre cei mai nemiloși oameni ai lui Lenin, al cărui rol era de a elimina creștinismul ortodox din Uniunea Sovietică. Tucikov a fost în spatele arestării și execuției mai multor clerici ortodocși.
Este greu de stabilit ce a stat la baza sprijinului lui Tucikov pentru construirea unui oraș religios în Siberia. Unii au speculat că a fost dorința de a scoate adepții sectelor creștine din orașele și satele din Uniunea Sovietică, unde ideile lor se puteau răspândi. Dacă ar fi condensate într-un singur loc, grupările creștine ar putea fi supravegheate îndeaproape și controlate cu ușurință, la cererea statului.
Tucikov a fost direct implicat în planificarea noului oraș și a ajutat la obținerea permisiunii birocraților de la Kremlin pentru o expediție în regiunea Altai din Rusia Sovietică pentru a alege o locație pentru „orașul credincioșilor”.
Locul ales de expediție a fost un țărm pustiu la confluența râurilor Biia și Katun. Liderii expediției au plantat puieți de arțar nord-american și de cedru siberian pentru a simboliza unificarea credincioșilor de pe două continente, apoi au ținut discursuri în care au anunțat un viitor luminos pentru acest petic de pământ neștiut.
Prohanov cu tovarășii săi după plantarea simbolică a puieților.
Nici Prohanov și nici însoțitorii săi nu înțelegeau de ce un loc atât de frumos era nelocuit. Înainte ca bolșevicii să preia puterea, aici locuiau „vechii credincioși” ruși. Ei au transformat zona într-o fermă prosperă, dar au fost exterminați după ce s-au răzvrătit împotriva bolșevicilor în timpul războiului civil din Rusia. Copacii de cedru și arțar au fost plasați aproape pe mormintele foștilor locuitori ai terenului.
Totul părea să fie pe drumul cel bun pentru ca în așezarea religioasă să se înceapă construcția, însă în mai 1928 știrea proiectului a ajuns la urechile lui Iosif Stalin, noul conducător al Uniunii Sovietice. Georgianul a fost indignat de „faptul scandalos” că birocrații sovietici au permis ca planificarea unui oraș religios să ajungă într-un stadiu avansat.
Conducerea sovietică i-a cerut lui Iemelian Iaroslavski, șeful Uniunii Ateilor Militanți, să analizeze planurile pentru un oraș religios. Cruciatul anti-creștin vedea sectele religioase ca pe „un aparat complex și puternic de agitație și propagandă”. Creștinii, spunea el, „își construiesc cuiburi peste tot”.
După ce Iaroslavski a făcut un raport critic privind inițiativa de construire a orașului, Kremlinul a decis să „lichideze cazul Uniunii Creștinilor Evanghelici din întreaga Rusie care planifică orașul Evanghelsk în Siberia”.
Distrugerea Catedralei lui Hristos Mântuitorul în decembrie 1931, pe fondul represiunii antireligioase din întreaga Uniune Sovietică
Decizia a marcat o cotitură către represiunea directă și deschisă a sectelor creștine din Uniunea Sovietică. Comunele religioase au început să fie „expuse” în presă cu articole care susțineau că grupurile „exploatează fără milă săracii”, iar mai multe au fost închise de autorități.
Pe fondul ostilității crescânde față de grupurile religioase, Prohanov a părăsit Uniunea Sovietică, emigrând mai întâi în Statele Unite.
Omul care a imaginat o patrie pentru creștinii evanghelici din Uniunea Sovietică și-a petrecut ultima parte a vieții ca un vagabond. A murit la Berlin în 1936.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te