PA a clasat procesul penal privind imaginile în care președintele Dodon pare să primească o pungă cu bani de la Plahotniuc

Procuratura Anticorupție spune că a clasat procesul penal în scandalul “kuliok”-ul, spunând că nu a descoperit “elementele vreunei infracțiuni” în înregistrarea video din 2019, în care liderul de atunci al PD, Vlad Plahotniuc, îi transmite o sacoșă președintelui Igor Dodon.

Într-un comunicat de presă, procuratura precizează că “nu a fost posibil de stabilit” nici conținutul sacoșei, nici autorul înregistrării și nici autorul unei scrisor anonime trimise procuraturii, care afirma că în sacoșă se aflau bani și prezenta fotografiile unor presupuse chitanțe de primire. Dacă îi sunt prezentate noi informații, “hotărârea de neîncepere a urmăririi penale poate fi revăzută”, mai spune procuratura.

Cercetarea penală a președintelui Dodon pentru corupție a fost cerută de liderul Platformei DA, Andrei Năstase și deputatul Platformei DA, Iurie Reniță. Este pentru a doua oară când procuratura refuză începerea urmăririi penale în cazul întrevederii din iunie 2019 a lui Plahotniuc și Dodon, când cei doi politicieni negociau crearea unei coaliții majoritare. Primele înregistrări video făcute la sediul PD s-au scurs în presă imediat, dar cea a secvenței cu sacoșa - abia peste un an de la eveniment.