Your browser doesn’t support HTML5
Apelul lui Andrei Năstase, prin care îi solicită Maiei Sandu să se retragă în favoarea lui, are o „logică electorală”, fiind făcut în toiul campaniei, consideră analistul politic Ion Tăbârță, citat de Cotidianul, precizând că este evident că liderul Platformei DA nu crede în faptul că președinta PAS se va retrage din cursă și îl va susține. „În acest apel, Năstase face o retrospectivă scurtă a relațiilor politice între el și doamna Sandu. Președintele Platformei DA a punctat acele momente în care, în opinia lui, el a dat dovadă de altruism politic, numai ca cele două componente ale fostului Bloc „ACUM” să facă echipă comună în lupta cu regimul oligarhic”, a comentat Tăbârță.
Despre felul în care ar ascunde Ministerul Sănătății datele despre decesele înregistrate în rândul personalului medical scrie Ala Nemerenco într-un articol de pe portalul Anticorupție. În opinia fostei ministre a sănătății, cifra de 42 de lucrători medicali decedați la datorie nici pe departe nu este cea reală, aducând drept dovadă un caz recent, raportat pe 12 octombrie de Ministerul Sănătății ca un caz incognito. De fapt, ar fi vorba de Maria Andoni, medic terapeut, care a dedicat 60 de ani din viață medicinei, scrie Nemerenco. „E vorba de memoria unui lucrător medical răpus la datorie. (...) În spatele #1472 este un medic și oferiți-i ultimul respect”, îndeamnă ea.
Ciprul, locul unde se intersectează căile oligarhilor – așa este intitulat un editorial semnat de Veaceslav Negruța pentru Gazeta de Chișinău. Autorul scrie că o veste bună a venit zilele trecute dintr-o jurisdicție mai deosebită, dar bine cunoscută de un anumit contingent de la noi, fidel acestui off-shore arhicunoscut. Așa-zisa „golden visa” sau „cetățenie prin investiție” s-a închis în Cipru în urma unui scandal de corupție cu implicarea unor înalți demnitari, cu înregistrări și imagini video anexate ca dovezi, se menționează în articol. Ciprul este și destinația multor zeci și sute de milioane de dolari și euro extrași din BNM în 2014, notează Negruța. „Probabil, vom avea posibilitatea să ne convingem că o mare parte din R. Moldova e scoasă și înregistrată într-un off-shore, iar populația este sărăcită metodic și intenționat de grupuri de interese și persoane corupte de la putere”, scrie autorul.
Într-un editorial pentru Ziarul de Gardă, Petru Grozavu amintește că doar două săptămâni rămân până la alegeri, chiar dacă atmosfera electorală, perturbată în acest an de anti-recordurile epidemice ale R. Moldova, se face resimțită mai puțin decât altă dată. Autorul afirmă că nu va fi simplu pe 1 și după 1 noiembrie, dacă nu vom lua în serios amenințările acestui scrutin electoral pentru R. Moldova. „Avem de înfruntat un război de agresiune politică nedeclarat, nevăzut și crucial pentru ziua de mâine a R. Moldova”, spune Grozavu. În opinia sa, ajunsă la sapă de lemn, săracă și exterminată de corupție, R. Moldova are nevoie de o reabilitare generală, cu un președinte care să-i redea speranța la viață.
Portalul Media-Azi atenționează că imaginile video din arhiva Teleradio-Moldova ar putea să dispară din cauza deteriorării suportului pe care sunt stocate. Compania are restanțe în transmiterea setului de înregistrări la Arhiva Națională, semnala Curtea de Conturi în luna iulie. De cealaltă parte, administrația TRM susține că digitalizarea arhivei este costisitoare, fiind necesară implicarea Parlamentului și Guvernului pentru a soluționa problema, se menționează în articol.