Papa Francisc a declarat pe 23 noiembrie că ucrainenii suferă din cauza „martiriului agresiunii” și a comparat războiul Rusiei în Ucraina cu „genocidul teribil” din anii 1930, când regimul comunist sub conducerea liderului sovietic Iosif Stalin a provocat foamete în țară.
Francisc s-a adresat miilor de oameni din Piața Sfântul Petru în cadrul audienței sale generale săptămânale evocând Holodomorul, sau moartea prin înfometare, care a ucis milioane de ucraineni. „Sâmbăta aceasta marchează aniversarea teribilului genocid al Holodomorului, exterminarea prin foamete din 1932-1933, care a fost provocată în mod artificial de Stalin”, a spus el.
Papa nu are batalioane, ci credință
Nu e prima dată când papa ia atitudine publică împotriva războiului. Chiar dacă nu a acuzat până acum pe față Rusia de conflictul armat care a produs nu doar zeci de mii de morți și răniți, ci și daune materiale uriașe, papa a fost printre primii lideri mondiali care au încercat să convingă Moscova să renunțe la declanșarea conflictului din Ucraina. Cu doar o zi înainte de începutul invaziei, papa Francisc a fost la Ambasada Rusiei de la Sfântul Scaun pentru a-și exprima îngrijorarea față de războiul din Ucraina. Era prima vizită a unui papă la o misiune diplomatică în timpul unui conflict. „Le cer tuturor părților să se abțină de la orice acțiune care ar putea cauza și mai multă suferință populației”, spunea Suveranul Pontif pe 23 februarie, la încheierea audienței sale generale săptămânale. Șeful Bisericii Catolice a mai spus că amenințarea războiului în Ucraina l-a îndurerat profund și le-a cerut liderilor să-și examineze serios conștiințele înaintea lui Dumnezeu în legătură cu orice acțiuni ar întreprinde.
### Vezi și... ### Papa Francisc a discutat cu Emmanuel Macron despre Ucraina și alte probleme internaționaleÎntr-o predică din martie, papa spunea că „din nefericire, agresiunea violentă împotriva Ucrainei nu încetinește”. „E un masacru fără sens în care măceluri și atrocități se repetă” pentru ca începutul lunii mai să afirme într-un interviu publicat în Corriere Della Sera că vrea să se vadă cu Vladimir Putin. „Nu am primit încă un răspuns, dar insistăm (...) Mă tem că Putin nu poate și nu vrea să aibă această întâlnire în acest moment. Dar cum să nu încerci să oprești atâta brutalitate? ”, spunea el. I-a cerut, pe de altă parte, patriarhului Kirill să nu devină „băiatul de altar al lui Putin.”
### Vezi și... ### Patriarhul rus Kirill: Sacrificiul în timpul îndeplinirii datoriei militare spală toate păcateleÎn septembrie, se ducea la o întâlnire interconfesională organizată în Kazahstan în speranța că va sta de vorbă pe această temă cu patriarhul Kirill care însă nu a venit la reuniune. Papa a rostit acolo o alocuțiune în care a chemat la pace. El le spunea jurnaliștilor, pe drumul de întoarcere la Vatican, că încă speră la o întâlnire cu Putin. „Trebuie să faci mereu un pas înainte, cu mâna întinsă, pentru că alternativa este să închizi singura ușă rezonabilă către pace ”
Doctrina Bisericii Catolice și genocidul
Nu e o întâmplare că papa a vorbit despre războiul din Ucraina asociindu-i amintirea Holodomorului. Compendiul Doctrinei Sociale a Bisericii adoptat de Vatican în 2004, îi enumeră pe ucraineni, alături de armeni și evrei, ca victime ale genocidelor din secolul XX . În textul doctrinar se spune: „Încercările de a elimina întregi grupuri naționale, etnice, religioase sau lingvistice sunt crime împotriva lui Dumnezeu și a umanității însăși, iar cei responsabili de astfel de crime trebuie să răspundă pentru ele în fața justiției”.
Papa Francisc a făcut apel în repetate rânduri la pace și la încetarea războiului, a trimis ajutoare umanitare în Ucraina și a cerut neîncetat rugăciuni pentru poporul ucrainean „martirizat”. Dar, în general, el a refuzat să atribuie vina sau chiar să numească Rusia sau pe președintele Vladimir Putin.
Vaticanul are o tradiție de a nu-i numi pe agresori, considerând că diplomația din spatele scenei este mai eficientă decât denunțarea publică. Sfântul Scaun este, de asemenea, dornic să mențină relațiile cu Biserica Ortodoxă Rusă, care a sprijinit puternic Kremlinul în război.
Nu este nou faptul că deplânge situația în care se află ucrainenii, ci comparația între catastrofa umanitară produsă de regimul sovietic și, în primul rând, de cinismul lui Stalin, care a decimat poporul ucrainean și „operațiunea specială” a lui Putin care a omorât aproape 10 mii de civili, mulți, după cum se pare, torturați și executați de armata rusă și care distruge sistematic infrastructura civilă necesară supraviețuirii peste iarnă.
### Vezi și... ### Pericol nuclear. Papa Francisc îndeamnă lumea „să învețe din istorie”