Se stă la coadă la Iași pentru pupatul moaștelor Sfintei Paraschiva, dar s-a stat și la București, la o coadă la fel de lungă, pentru deschiderea primului magazin de lenjerie feminină Victoria's Secret, la Băneasa Shopping.
În plin pelerinaj la moaștele Sfintei Paraschiva la Iași, se relansează, ca în fiecare an, polemica în legătură cu starea de înapoiere a populației.
Your browser doesn’t support HTML5
Parascheva's Secret, sau despre transa mistică
„Nu înțeleg de ce sunt ambulanțe acolo”, se miră unii. „Moaștele astea nu vindecă?”
Incidente, ca în fiecare an, ba chiar trebuie văzut dacă nu vor fi și morți, ca la Mecca. Și, desigur, unii pun întrebarea retorică dacă nu cumva osemintele acelea sunt false, apocrife și factice.
În realitate, însă, n-ar trebui să avem vreo problemă cu pelerinajele și pupatul oaselor. Eu am și fost, de altfel, să o sărut pe Parascheva, la Iași, în urmă cu doi ani. De parcă nu transa individuală ar fi cea mai importantă! Ca atunci când aflăm, de pildă, că la o mănăstire din Tulcea s-a întâmplat să se închine credincioșii la oase de oi și porci crezând că-s moaște.
Iată, mânăstirea Celic Dere din Tulcea este loc de pelerinaj pentru mii de romani. S-a aflat însă ca nici unul dintre credincioșii care i-au trecut pragul n-a știut, de-a lungul anilor, că se închina de fapt la oase de porci și oi, în loc de relicvele sfinților Epictet și Astion.
Râzând aiurea, punând titluri extravagante precum: “INȘELĂCIUNE!… S-au închinat la oase de porci și oi”, unii fără credință și-au etalat în presă dovada neînțelegerii funcționării misticismului și a sacrului, ba chiar au dat impresia că ar crede că oarecum oasele alea chiar puteau avea o virtute.
E paradoxal să râzi de credincioși pentru că pupă oase false. E ca și cum scepticii ar atribui de fapt o virtute oaselor. De parcă dacă într-adevăr erau acolo hârcile sfinților Epictet si Astion oasele acelea ar fi funcționat mai bine. Sau de parcă restul moaștelor din lume ar fi autentice sau ar avea puteri și o garanție de calitate.
Important în realitate este ce simt profund credincioșii și pelerinii. E irelevant așadar dacă oasele erau de oaie, porc sau tiranozaur.
Este ca în parabola sufi persană, musulmană, în care un imam învățat, îngâmfat prin definiție, ajunge la țară la un derviș sălbatic, cu puteri de vindecare, care-i tămăduia pe schilozi și pătimași pronunțând un talmeș-balmeș din Coran într-o arabă pe care de fapt n-o știa. Oripilat, imamul îl ceartă și-l învață pronunția corectă a versetelor din Coran, iar dervișul, după aceea, când se pune să recite cum trebuie… își pierde puterile…
… căci importantă era credința și a lui și a amărâților ce veneau la el, și forța lor de autosugestie, iar nu pronunția corectă.
Așa că puțin contează ce fel de oase erau alea. Cine râde de incident n-a înțeles nimic din funcționarea sacrului.
Rămâne însă un scandal că numele sfintei a fost arhaizat atât de enervant în „Parascheva”, deși „Paraschiva” i-a spus dintotdeauna. S-a impus însă Parascheva, cu -e-, pentru a se apropia de pronunția din slavă și greacă, de unde și vine, însemnând de fapt „vineri”, „ziua de vineri” ( paraskevì ).
Ne și întrebăm, de altfel, dacă la origine numele nu era, pur și simplu, personificarea zilei de vineri, Paraskevì, acea Sfântă Vineri din basmele pre-creștine, precum în următoarea scenă:
(Voinicul rătăcit, răcnind la geamul hâdei Sfinte Vineri, care nu-l primește în casă la căderea serii:)
—“De mic am auzit de frumusețea Sfintei Vineri și nu mi-am făcut opinci de oțel, n-am venit cale de nouă ani, nu m-am luptat pentru cununa de argint, CARE VOIESC SĂ I-O DAU ei, ca să merg înapoi că ea nu mă primește…”
(Pauză tensionată...)
Sfânta Vineri, prin fereastră, cu vorbă brusc dulce:
-– “Ia să văd cununa, fătule!”
(Zîna Zorilor, Slavici)