Parascovia Munteanu: Circa 6% din populația R. Moldova are dizabilități

Astăzi în lume este marcată Ziua persoanelor cu dizabilități. Ratificând cu zece ani în urmă convenția cadru a Națiunilor Unite, Moldova s-a angajat să nu facă nicio diferență între drepturile persoanelor cu dizabilități și drepturile celorlalți membri ai societății. Altfel spus, nevoile speciale ale acestui grup de cetățeni să nu devină un obstacol în calea angajării și promovării profesionale, a dezvoltării multilaterale a personalității. Într-un interviu cu Valentina Ursu, directorul programului pentru „Dezinstituționalizare și Dezvoltare Comunitară” la Keystone Moldova, Parascovia Munteanu, a declarat că atâta timp cât nu va exista legătură dintre politici, servicii sociale și bugete, nu vor fi nici rezultate palpabile în asigurarea drepturilor persoanelor cu dizabilități.

Interviu cu Parascovia Munteanu

Europa Liberă: În fiecare an, pe 3 decembrie, este marcată Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități. Cu această ocazie, am invitat-o în studioul Europei Libere pe doamna Parascovia Munteanu, manager de program Dezinstituționalizarea și dezvoltarea comunitară la Keystone Moldova. Statisticile oficiale arată că în R. Moldova sunt aproape 180 de mii de persoane cu grad diferit de dizabilitate, printre aceștia 14 mii sunt copii. Cum se reușește să le fie atrasă atenție și acestor persoane, care totuși au o viață diferită decât o trăim noi?

Parascovia Munteanu: „Într-adevăr, circa 6% din populația R. Moldova reprezintă grupul persoanelor cu dizabilități. R. Moldova, anul acesta, a marcat 10 ani de la ratificarea Convenției cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilități. Foarte multe lucruri s-au reușit a face în îmbunătățirea calității vieții, în realizarea drepturilor, însă rămân încă multe bariere.”

Europa Liberă: Cum le explicați, căci, iată, pe hârtie e scris frumos, norma legală protejează orice persoană, iar în realitate, lucrurile stau cu totul altfel?

Parascovia Munteanu: „Aici depinde nu numai de autorități, dar depinde și de fiecare membru al comunității, pentru că educația care a fost implantată, probabil, în mentalitatea noastră spune un pic altfel despre incluziune. Practic, acest grup de persoane a fost tratat într-un alt mod, având o abordare strict medicală și, în cele mai multe cazuri, aceste persoane aveau foarte mari bariere, dificultăți, să acceseze aceleași servicii publice, bunuri publice, unde contribuim toți cetățenii și, practic, bugetul public este pentru toți, indiferent de dizabilitate sau abilitate.”

Europa Liberă: Ce trebuie făcut în R. Moldova, ca aceste persoane să se considere egale între egale și să fie integrate în societate?

Circa 6% din populația R. Moldova are dizabilități

Parascovia Munteanu: „Trebuie să începem de la pregătirea comunității și de la promovarea toleranței, promovarea nediscriminării acestui grup de persoane, pentru că toți ne-am născut egali în drepturi, toți avem, practic, aceleași șanse de a trăi o viață bună în comunitate, dar nu știu de ce, până în prezent încă acest grup de persoane rămâne a fi etichetat, stigmatizat, și atât autoritățile, cât și unii membri ai familiilor unde cresc, se dezvoltă persoane cu dizabilități, copii, încă consideră că avea un membru de familie cu dizabilitate este o rușine, este ceva care trebuie să trăiești singur, să te autoizolezi și, practic, singur să mergi spre o autoexcludere și marginalizare.”

Europa Liberă: Eu am cunoscut foarte multe persoane din acest mediu, destul de curajoase, care au avut putere să bată pe la uși, să li se deschidă ușile, și mă refer la acele persoane care au reușit să ajungă consilieri în localitățile unde locuiesc sau să obțină și un alt job. Adică ar trebui să ai această calitate, de a insista, sau ar trebui totuși o altă abordare?

Parascovia Munteanu: „O altfel de abordare, informare, foarte multă, și depinde și de gradul de conștientizare al persoanei, cum își vede viața. Sunt foarte multe cazuri de succes, eu mă bucur foarte mult că în ultimii ani, atât mass-media națională, cât și locală, promovează aceste cazuri de succes, și aceste istorii motivează alte persoane. Dacă până acum era foarte complicat să convingi persoanele să se implice, să participe la diverse evenimente, culturale, politice, acuma noi vedem că tot mai mult se discută despre incluziune, despre participarea persoanelor cu dizabilități. Deși acest motto, Nimic pentru noi fără noi, nimic despre noi fără noi, capătă amploare și în societatea noastră, persoanele devin cu mult mai active, în special menționez aici tinerii cu dizabilități, părinții care au copii, care întâmpină diverse probleme, bariere, atunci când este vorba de incluziune în grădiniță, de incluziune la treapta școlară, aceste familii își doresc șanse egale pentru copiii lor. Depinde foarte mult de inițiativă și activismul lor.”

Europa Liberă: Și cunoaștem povești de succes, pentru că, deseori, eroii sunt persoane cu dizabilități care, fie croșetează, fie cioplesc în lemn, fie îi văd în stradă atunci când se vând mărțișoare, vând flori. Adică, încetul cu încetul, ei se regăsesc în mediul ăsta, al tuturor.

Parascovia Munteanu: „Da, se regăsesc, pentru că dreptul la muncă îl au toți.”

Europa Liberă: Dar angajatorii se pare că mai ezită.

Parascovia Munteanu: „Angajatorii mai ezită, dar ținând cont de procesele demografice din R. Moldova, în special de fenomenul migrației, îmbătrânirii populației, anume valorificarea resurselor umane și în mediul persoanelor cu dizabilități va fi o prioritate și un avantaj pentru societatea noastră, pentru că foarte multe dintre aceste persoane au abilități de muncă. Ele își doresc, dar n-au un loc de muncă. Noi avem acum și cadrul legal care susține angajatorii să adapteze locurile de muncă la nevoile individuale ale persoanelor cu dizabilități, chiar beneficiind de unele subvenții de la stat. Dar mai puțin sunt promovate aceste măsuri de suport pentru angajatori. Este un început, sper că lucrurile se vor schimba spre bine, pentru că anume incluziunea în muncă deja duce la realizarea altor drepturi. Persoanele devin mai independente financiar, au dreptul la mobilitate, nu stau acasă, izolate, dar merg și ei într-un colectiv, se lărgește cercul de prieteni și, practic, viața lor se schimbă. În plus, organizația Keystone Moldova a susținut mai mulți tineri cu dizabilități să fie dezinstituționalizați din sistemul rezidențial, acolo unde au fost, practic, la întreținerea totală a statului. Acum, fiind în comunitate, fiind angajați în câmpul muncii, ei contribuie, deja, prin contribuții, la bugetul statului.”

Europa Liberă: S-a criticat foarte mult – a fi desființate acele orfelinate care au existat, case pentru copii orfani, sau a-și continua activitatea? Unde e mai bine pentru copil?

Parascovia Munteanu: „Cu siguranță, mediul familial nu poate fi schimbat pe nimic, în primul rând, și traiul în comunitate. Pentru că numai într-o familie, numai într-o comunitate, persoanele cu dizabilități, în special copiii, pot obține acele abilități de trai, de autonomie personală și de incluziune. Poate au fost și careva servicii calitative, în aceste instituții, și mai sunt, dar problema este vârsta de când trebuie să părăsim sistemul rezidențial. Și atunci întrebarea apare și în cazul copiilor cu dizabilități severe, practic, sistemul rezidențial rămânea a fi unul pe viață. Pentru că, pe de o parte, ei nu erau pregătiți la tranziție pe viață în comunitate, atunci când implineau 18 ani, iar pe de altă parte, autoritățile publice, locale, centrale, nu erau pregătite cu servicii alternative. Și atunci, dintr-o instituție pentru copii, treceau automat într-o instituție pentru adulți. Și astăzi avem foarte multe persoane care nici nu cunosc care ar fi avantajele și nu pot face diferența dintre viață în instituții, viață în comunitate, pentru că este foarte dificil, fiind toată viața, practic, numai prin sistemul acesta rezidențial. Însă, în pofida acestor greutăți și a acestor dificultăți, experiențele și practicile arată că viața lor se poate schimba, se poate modifica și, practic, ei pot deveni niște oameni valoroși ai comunității. Avem situații când copilul abandonat de la naștere, trecut prin 3-4 instituții, la vârsta de 16 ani a fost dezinstituționalizat, a trăit într-un serviciu comunitar câțiva ani, ulterior a reușit să-și creeze o familie și astăzi este angajat în câmpul muncii, are un copilaș, are o familie și acesta este, practic, rostul. În cazul în care ar fi trăit în continuare în sistemul rezidențial, rămânea și până astăzi la întreținerea statului.”

Europa Liberă: Aceste istorii de succes molipsesc, desigur, și pe alte persoane. De-a lungul timpului, toate guvernele au spus că vor acorda asistență pe cât e posibil, și acestor persoane cu dizabilități, dar de unele singure guvernele nu se descurcă, pentru că o bună parte din asistență vine de afară, iar de peste hotare, partenerul cel mai important se pare că rămâne a fi Uniunea Europeană.

Parascovia Munteanu: „Cu siguranță! Foarte multe servicii, asistență, suport pentru persoanele cu dizabilități din țara noastră au fost create cu sprijinul UE. În această perioadă, anul 2020, finalizează un proiect foarte frumos și mare Servicii sociale mai bune, printr-un parteneriat dintre societatea civilă și guvern. În cadrul acestui proiect, finanțat de UE, circa 33 de organizații ale societății civile locale au reușit să stabilească parteneriate cu autoritățile publice locale din 24 de localități, creând servicii sociale atât pentru persoane cu dizabilități, cât și pentru copii din familii vulnerabile.”

Europa Liberă: Ținând cont că în R. Moldova mai sunt aproape 900 de primării, încă mai trebuie în multe localități, comunități să ajungă aceste servicii.

Parascovia Munteanu: „Este un început și eu cred că aceste exemple de bună practică și aceste servicii, care vor fi sustenabile și vor fi menținute de către autorități, din resursele bugetare ale lor, vor fi un exemplu pentru alte comunități. Din păcate, am avut și cazuri când autoritățile au refuzat aceste parteneriate.”

Europa Liberă: Și? V-ați retras?

Parascovia Munteanu: „S-au retras ONG-urile locale și-mi pare foarte rău pentru ei, pentru că au depus foarte mare efort pentru oamenii din raioanele lor, pentru persoanele cu dizabilități. Dar neavând nicio garanție că aceste servicii vor fi menținute ulterior, după încheierea proiectului, i-au determinat să renunțe.”

Europa Liberă: Dna Munteanu, ați spus că familia este primul sprijin pentru persoana aflată în dificultate. Acum este și asistentul social. Este adevărat că o singură persoană are în grija sa și un bătrân sau mai mulți din localitate și persoane cu dizabilități, nu e o sarcină prea mare pentru un asistent social?

Parascovia Munteanu

Parascovia Munteanu: „Asistentul social este persoana de legătură. Asistentul social este persoana de legătură, care orientează ulterior cazurile la diferite servicii care există, atât la nivel de comunitate, cât și la nivel de raion. Asistentul social este acea punte de legătură și orientează persoana cu dizabilități severe către serviciul de asistență personală care a fost dezvoltat și în ultimii ani a luat o amploare foarte mare în toate raioanele unde există asistenți personali. La fel, face legătura cu serviciul social, echipa mobilă, în cazul prestării serviciilor la domiciliu sau în cazul în care persoana are nevoie de un respiro, unele raioanele au un astfel de serviciu, serviciile de plasament în comunitate, casă comunitară sau locuință protejată sau alte servicii de suport. Cum ați spus Dvs., lucrătorul social, în cazul în care persoana se califică cu dizabilități, și lucrătorul poate să-i acorde un anumit suport. Dar în pofida acestui acest suport, că avem un spectru larg de servicii, cererile sunt mult mai mari. Oamenii așteaptă și vor, dar vorbind despre incluziune, nu este suficient să avem numai serviciile dezvoltate, există un șir de alte probleme – accesibilitatea, accesul...”

Europa Liberă: Tocmai am vrut să ajungem aici, dacă nu băteau alarma ONG-urile, foarte greu se rezolva problema accesibilității persoanelor cu dizabilități la numite instituții ale statului și nu doar. Pentru că e o povară pentru o persoană aflată în dificultate să urce câteva etaje. Știu că nu toate blocurile au fost amenajate în strictă corespundere cu norma legală. Se pare că totuși se ameliorează, am zis că onegiștii au fost cei care au avut cel mai mult în vizor această problemă.

Parascovia Munteanu: „Da, și se bate alarma în permanență, pentru că accesibilitatea vizează nu numai mediul fizic, vorbim și de accesibilitatea informațională...”

Europa Liberă: Eu mă refeream la cea fizică.

Parascovia Munteanu: „... și la tehnologii, și acum, perioada asta de pandemie ne-a demonstrat încă o dată că există foarte multe lacune la acest capitol, foarte mulți copii cu dizabilități au rămas fără acces la educație, neavând acasă...”

Europa Liberă: Computer?

Parascovia Munteanu: „Nu numai computer, ci și acele programe asistive, în cazul în care au o dizabilitate senzorială, de văz sau de auz. Iarăși fiind în clasă, le este foarte complicat. Trebuie menținută distanța socială, ei au deficiențe de auz, și în acest caz, grație unui producător autohton, au apărut și aceste măști cu vizor și ei pot măcar să citească pe buzele profesorilor ce se întâmplă. Dar există și lipsa accesului la informație. În perioada de pandemie, a crescut brusc numărul apelurilor la serviciul de asistență telefonică gratuită pentru persoanele cu dizabilități, care este gestionată de Keystone Moldova, în baza unui contract prestări servicii cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Și a fost de mare mirare pentru noi că multe mesaje ale autorităților nu ajungeau la persoanele cu dizabilități, erau dezorientate, nu înțelegeau ce se întâmplă, cu situația de urgență, de ce nu funcționează serviciile sociale și care obișnuiau să meargă, de ce nu au acces la medicul de familie și, practic, în ajutorul lor a venit acest serviciu de asistență telefonică gratuită, la programe informaționale accesul a fost foarte limitat, este complicat, este mai ușor de înțeles pentru o serie de persoane cu dizabilități intelectuale și puține sunt și mass-media care difuzează și în limbajul mimico-gestual.”

Europa Liberă: Și ce-ar mai trebui să întreprindă autoritățile statului, pentru ca aceste persoane să nu fie atât de necăjite și să nu fie lăsate fără ajutor?

Parascovia Munteanu: „Cred că trebuie să-și asume angajamentele pe care...”

Europa Liberă: Angajamentele sunt asumate.

Parascovia Munteanu: „... și le-au asumat, de fapt, prin ratificarea convenției, și atunci eu cred că noi avem politici bune în domeniul incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități. Dacă aceste politici, toate programele naționale – de incluziune, de dezinstituționalizare, de angajare – vor fi cu adevărat implementate și va fi asigurată și o finanțare pe potrivă, pentru a implementa planurile de acțiuni, atunci lucrurile se vor schimba. pentru că eu consider că avem și o societate civilă consolidată, puternică, în domeniu, atât aici, la Chișinău, cât și în raioanele țării. Deja și persoanele cu dizabilități au devenit mult mai active, sunt mult mai cointeresate ca să contribuie pentru a-și schimba calitatea vieții.”

Europa Liberă: Ați spus de finanțare, iar autoritățile, deseori, spun că R. Moldova rămâne a fi unstat sărac și bani nu ajung peste tot.

Parascovia Munteanu: „Nu întotdeauna sunt de acord cu acest argument, pentru că uneori, resursele financiare pe care le avem, puține, nu sunt gestionate eficient și nu sunt valorificate la justă valoare. ”

Europa Liberă: Ce mesaj aveți pentru acest segment al populației în această zi de 3 decembrie?

Parascovia Munteanu: „În primul rând, eu cred că drepturile persoanelor cu dizabilități trebuie să fie în toată ziua, să se vorbească despre ele cât mai mult, și vreau mai mult activism și acțiune civică anume din partea persoanelor cu dizabilități, organizațiilor. Pentru că numai datorită implicării și a pledoariilor pe care le vor iniția la diverse nivele, lucrurile se vor schimba, pentru că schimbarea socială depinde, practic, de implicarea fiecăruia. Dar viața lor depinde de ei înșiși.”