Descinderi la primăria Chișinău, în dosarul parcărilor cu plată

Ofițerii anticorupție i-au reținut pe viceprimarul Chişinăului Nistor Grozavu, şeful direcţiei transport Igor Gamrețchi, şi un fost consilier municipal. Ei sunt bănuiți că şi-ar fi depăşit atribuţiile de serviciu şi că ar fi trucat o licitaţie prin care i-a fost atribuit unei companii private dreptul de a administra parcările publice din Chişinău. De asemenea, au mai fost reţinuţi trei administratori de firme care au participat la concurs şi un cunoscut om de afaceri. Şefii capitalei au fost în ultimul timp ținta unor critici legate de această licitaţie, decizie ce a ocolit consiliul municipal.

Locuitorii Chişinăului au aflat recent că după renovarea bulevardului central ar urmă să plătească parcarea nu doar pe teritoriul proaspăt amenajat, dar pe cuprinsul întregului oraş, iar prestatorul de aceste servicii are fondatori în zone off shore. Aşa s-a descoperit că în vara lui 2015 a fost creat un grup de lucru, format din funcţionari şi consilieri municipali, care a organizat un concurs de parteneriat public-privat. Firma câştigătoare a fost creată cu 45 de zile înaintea desfășurării tenderului. Pe decizia finală, care nu a trecut însă de votul aleșilor locali, figurează semnătura viceprimarului Nistor Grozavu.

Grozavu este al doilea viceprimar reţinut de oamenii legii pentru presupuse acte de corupţie din ultimul an. În mai 2016 Vlad Coteţ a fost încătușat pentru luare de mită, acum fiind cercetat în arest la domiciliu. Presa a scris că atât Grozavu, cât şi şeful direcţiei transport, Igor Gamrețchi, ar fi apropiați ai lui Chirtoacă. Edilul şi-a declinat orice responsabilitate de la contractul buclucaş, plasând mingea în curtea consiliului municipal. Şi Nistor Grozavu pledează nevinovat.

Dorin Chirtoacă: „Noi am spus de la bun început că nu avem nimic împotriva unei investigaţii în acest sens. Am încercat să aflu, de fapt, de unde şi până unde lucrurile se întâmplă anume acum, în plin proces de lichidare a consecințelor calamităților naturale, mai ales că dosarul este deschis din septembrie 2015. În ceea ce-l privește pe domnul Grozavu, să nu avem o situaţie de justiţie la televizor în locul unei acuzaţii propriu-zis obiective. O să vedem ce-o să arate ancheta”.

Ofiţerii CNA au anunțat că funcționarii primăriei şi reprezentanții companiei câștigătoare ar fi acţionat în complicitate. Viceprimarul Nistor Grozavu este bănuit că şi-ar fi depăşit atribuţiile de serviciu. În plus, pe parcursul anchetei oamenii legii susţin că au documentat întâlniri periodice ale unor responsabili din cadrul primăriei cu un cunoscut om de afaceri despre care ar exista probe că ar fi gestionarul din umbră al firmei.

Reprezentanţii companiei câştigătoare au dat în judecată Consiliul Municipal Chişinău, două dosare aflându-se pe rol în instanță. Ei nu au exclus că blocarea concursului public-privat ar putea duce la un nou dosar ce ar putea costa scump municipalitatea. Prin urmare, nici primăria nu prea are spaţiu de manevră.

Activistul civic Valeriu Paşa vrea să vadă finalitatea acestui dosar. Totodată, el afirmă că întrucât a fost o decizie colectivă, şi-ar dori ca pe banca acuzațiilor să ajungă toţi cei care au ridicat mâna şi au favorizat agentul economic.

„Sunt încălcări grave la fiecare etapă, deci fiecare decizie se lua în detrimentul interesului public. Este o schemă de estorcare a banilor chișinăuienilor. Însăşi la etapa de iniţiativă, atunci când a pus cineva pe masa consiliului acest proiect de hotărâre deja atunci era cazul să intervină organele de drept şi să pedepsească pe cei care măcar s-au gândit la o asemenea schemă”.

Atât Valeriu Paşa, cât şi alţi lideri de opinie admit că descinderile la domiciliile şi în birourile funcționarilor din Chişinău şi a reprezentanţilor companiilor din domeniul parcărilor ar avea legătură cu inițiativa legislativă a democraţilor ce presupune schimbarea sistemului electoral. Până acum liberalii, care conduc inclusiv Primăria Chişinău, s-au opus acestui proiect, în consecinţă ar fi presaţi prin metode mai puţin ortodoxe.