Parlamentul R. Moldova se convoacă joi, 4 februarie, în prima ședință din noua sesiune, pe fondul eforturilor președintei Maiei Sandu de a-și consolida puterea forțând alegeri anticipate. Potrivit IPN, pe agenda legislativului se vor afla proiecte legislative privind investigarea accidentelor în transporturi, comercializarea puieților, cadastrul bunurilor imobiliare și altele. Maia Sandu a propus-o săptămâna trecută pe Natalia Gavriliță în postul de premier, semnalând că ar prefera ca parlamentul să o respingă, ca să aibă motiv să convoace alegeri. Gavriliță, o aliată a președintei, a primit potrivit legii 15 zile ca să vină în fața Parlamentului cu o echipă guvernamentală. Cel mai puternic partid parlamentar, al socialiștilor, s-a ferit până acum să spună cum va vota, precizând doar prin vocea liderului său, Igor Dodon, că deputații socialiști vor participa la ședință și se vor hotărî cum să voteze pe loc, după dezbaterea subiectului în plen.