Parlamentul de la Chișinău condamnă agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei 

Deputații constată că Federația Rusă poartă un război de agresiune ilegal, neprovocat și nejustificat împotriva Ucrainei

Parlamentul Republicii Moldova a adoptat, cu votul a 55 de deputați din partidul de guvernare PAS, o declarație prin care condamnă brutalitatea războiului de agresiune a Federației Ruse împotriva Ucrainei.

Deputații constată că Federația Rusă poartă un război de agresiune ilegal, neprovocat și nejustificat împotriva Ucrainei. Potrivit documentului, invazia în Ucraina reprezintă crime de război și o încălcare flagrantă şi gravă a principiilor dreptului internaţional şi a angajamentelor internaţionale asumate de Federația Rusă.

Parlamentarii solicită Rusiei să înceteze imediat activitățile militare în Ucraina și să retragă necondiționat toate forțele și echipamentele militare de pe întreg teritoriul recunoscut la nivel internațional al Ucrainei.

În același timp, autoritățile de la Chișinău susțin eforturile comunității statelor democratice de a institui un tribunal special pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei și își confirmă disponibilitatea de a ajuta ucrainenii caută refugiu din cauza războiului.

### Vezi și... ### Decizie cu scântei: „limba moldovenească” va fi înlocuită cu „limba română” în legislație