Parlamentul European a acceptat ca energia nucleară și gazul să fie considerate combustibil „verde” pentru o perioadă de tranziție, ca să permită țărilor din UE să devină neutre din punct de vedere climatic până în 2050 şi să îndeplinească obiectivele pentru 2030 prevăzute în Acordul de la Paris.
Mai precis, Parlamentul European a respins miercuri, 6 iulie o moțiune care se opunea includerii energiei nucleare și a gazelor ca activități economice durabile din punct de vedere ecologic.
Acum, după ce moțiunea a fost respinsă, anumite investiții în rețele și centralele de gaze naturale și în energie nucleară vor putea beneficia de finanțare europeană.
Votul din Parlamentul European a fost ultimul obstacol în fața planului Uniunii Europene ca aceste două surse de energie să fie adăugate la „taxonomia” UE, un cadru de reguli care determină ce investiții pot fi considerate în Europa ca fiind durabile și compatibile cu strategia „verde” a Bruxelles-ului.