Parlamentul Republicii Moldova iluminat în culorile drapelului UE | 22 de troleibuze noi pentru locuitorii din Bălți

Clădirea Parlamentului de la Chișinău a fost iluminată în culorile drapelului UE cu ocazia deciziei Consiliului European de a deschide negocierile de aderare a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană.

Care au fost principalele știri din presa online în ultimele 24 de ore și ce teme au suscitat cel mai mare interes pe rețelele de socializare, aflați dimineață de la Europa Liberă.

Știrile presei moldovene

  • Ziarul de Gardă anunță că vor fi cumpărate 22 de troleibuze noi pentru locuitorii din municipiul Bălți. Acestea vor fi scutite de taxe vamale. Comisia economie, buget și finanțe va propune plenului Parlamentului aprobarea unui proiect de lege privind introducerea în R. Moldova a unor unități de transport electric, conform unui comunicat de presă emis de Legislativ. Este vorba de 22 de troleibuze noi, cu parcurs autonom de cursă lungă, în valoare totală de 5,8 milioane de euro.
  • Ministerul Finanțelor a decis să renunțe la limita de până la 45 de euro pentru coletele neimpozitate, transmise de peste hotare de persoanele fizice, informează NewsMaker. Din 2024, coletele care vor ajunge în Republica Moldova atât de la persoane fizice, cât și din magazinele online din străinătate, vor fi supuse taxelor vamale doar dacă valoarea lor va depăși 150 de euro. Modificările propuse de Ministerul Finanțelor la noul Cod Vamal au fost aprobate de Guvern în ședința din 13 decembrie.
  • Clădirea Parlamentului moldovean a fost iluminată în culorile drapelului Uniunii Europene. Acțiunea a fost prilejuită de decizia Consiliului European de a deschide negocierile de aderare a Republicii Moldova cu UE. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a menționat că votul Consiliului European reprezintă un moment istoric pentru Republica Moldova, marcând cel mai important pas de până acum către aderarea țării la marea familie a Uniunii Europene, transmite Jurnal.md.
  • Moldova 1 scrie că ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii au efectuat percheziții în birourile de serviciu ale unor angajați ai Administrației de Stat a Drumurilor, în cadrul unei cauze penale pentru abuz de putere și de serviciu. Într-un comunicat de presă, ASD precizează că a colaborat activ cu oamenii legii și au acordat tot suportul necesar. Conducerea instituției este bănuită de abuz de serviciu în cazul procesului de contractare a serviciilor de proiectare și construire a drumului de acces Leova-Bumbăta.

Temele dezbătute pe rețele în ultimele 24 de ore

  • Pe Facebook este populară postarea NewsMaker despre alpinista Olga Țăpordei, prima moldoveancă care a cucerit Everestul. De data aceasta, Olga a escaladat cel mai înalt vârf din Antarctica - masivul Vinson, care are o altitudine de circa 5 mii de metri, în condiții extreme, cu o temperatură de până la -55 de grade Celsius.
  • Pe Instagram s-a bucurat de atenția internauților postarea Ziarului de Gardă despre decizia Consiliului European de începere a negocierilor de aderare a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană.