În România, Camera Deputaților a adoptat, marți, în calitate de for decizional, legea consumatorului vulnerabil, care merge acum la promulgare. Parlamentarii au agreat ca legea să se aplice de la 1 noiembrie 2021 și ca venitul mediu lunar până la care se acordă ajutorul de încălzire să crească.
Venitul mediu lunar până la care se acordă ajutorul de încălzire crește de la 810 la 1.386 lei/persoană în cazul familiei și de la 1.445 la 2.053 lei în cazul persoanei singure.
În funcție de sistemul de încălzire folosit, pe lună se va acorda un ajutor maxim de 375 de lei pentru gaze naturale, 650 de lei pentru energie electrică și 320 de lei pentru combustibili solizi sau petrolieri.
Între 1 şi 5 milioane de oameni vor beneficia de suport din partea statului odată ce Legea consumatorului vulnerabil va intra în vigoare, spunea, la Digi24, ministrul Muncii, Raluca Turcan.
Ajutorul acordat consumatorului vulnerabil va fi cerut la primărie.
În ultimul an, din iulie 2020 până în iulie 2021, prețurile la energie electrică au urcat cu 24,65%, la gaze naturale cu 20,55%, arată datele Biroului Național de Statistică din România.