Parlamentul ungar a blocat luni prima încercare a guvernului premierului Viktor Orban de a prelungi pe o perioadă nedeterminată starea de urgenţă decretată în urma izbucnirii epidemiei de coronavirus. Amendamenul propus de ministrul justiției suspeda parlamentul , permițând executivului să guverneze prin ordonanțe de urgență. Luni era vorba de o procedură de urgență pentru care Orban avea nevoie de sprijinul a 159 din cei 199 de deputaţi, respectiv o majoritate de 80%, dar numai 137 au votat pentru.
Guvernul Fidesz, ar putea să obţină săptămâna viitoare adoptarea prelungirii stării de urgenţă prin procedură parlamentară ordinară. În acest caz este nevoie de o majoritatea de două treimi, pe care partidul premierului Orban o are deja în Parlament.
Controversatul amendament prevede, printre altele, și pedepse de până la cinci ani de închisoare pentru persoanele care publică „informaţii false'' care ''zădărnicesc sau îngreunează'' combaterea coronavirusului.