Partidul Acțiunii Comune – Congresul Civic are un an și jumătate de existență pe arena politică. Formațiunea a fost fondată de grupul condus de Marc Tkaciuk și Iurie Muntean care ar fi făcut disidență în cadrul Partidului Comuniștilor, contestând mai multe decizii ale lui Vladimir Voronin, inclusiv cea de promovare a lui Igor Dodon. Unii experți consideră că obiectivul Congresului Civic e să preia alegătorii dezamăgiți de prestația Partidului Socialiștilor care nu l-a scos de la timonă pe Igor Dodon după rateul din prezidențiale.
Formațiunea se declară de stânga, anti-NATO și anti-vasalitate occidentală și mai curând pro-rusă; pledează pentru modernizarea economiei, oprirea depopulării țării și pentru justiție socială, dimensiune definită ca „politica în numele intereselor majorității: bătrâni, femei și copii”. Fruntașii noii grupări spun că vor face o politică fără lideri corupți, mincinoși și transfugi. Pun accent pe educație și ecologie. De asemenea, cer desființarea funcției de președinte al republicii și scoaterea în afara legii a Partidului Democrat și Partidului Șor, considerându-le „grupări criminale”.
În lista de candidați, pe primele zece poziții sunt cinci foști deputați PCRM, plus încă alți trei foști coechipieri din partidul condus de Vladimir Voronin.
Your browser doesn’t support HTML5
Marc Tkaciuk și Iurie Muntean au fost înlăturați în iunie 2014 de la conducerea Partidului Comuniștilor. La mijloc ar fi fost mai multe neînțelegeri, inclusiv întocmirea listei de candidați pentru parlamentarele din noiembrie. Aceștia au spus că pleacă din politică, ca în cele din urmă să revină totuși peste cinci ani, când au anunțat crearea Congresului Civic.
Tkaciuk a fost consilierul prezidențial al lui Vladimir Voronin, fiind numit deseori ideologul principal al comuniștilor, de asemenea a fost ales în câteva rânduri deputat. Muntean a deținut între 2010 și 2014 funcția de secretar executiv la partid. Ambii l-au criticat fără menajamente pe Vladimir Voronin, pentru că, în viziunea lor, în 2014 se apropiase de partidele pro-europene și se îndepărtase de Uniunea Rusia-Belarus. Era momentul în care R. Moldova semna Acordul de Asociere cu UE, iar criza din estul Ucrainei era la apogeu.
Tkaciuk și Muntean erau suspectați că ar conduce discret gruparea Antifa, care își declara drept scop principal lupta cu fasciștii și unioniștii și ar fi pregătit acțiuni de destabilizare în țară, conform rapoartelor polițienești. Presa a scris că membrii acestei grupări erau mai ales vorbitori de rusă, foarte activ luând partea separatiștilor pro-ruși din Ucraina. Însuși Tkaciuk considera atunci că protestele de la Kiev au fost organizate de occidentul interesat să împingă cât mai spre Răsărit „valorile europene”. Iar Vladimir Voronin la rându-i își acuza foștii colegi că ar fi primit ordine direct de la Moscova.
În ajunul revenirii în politică, Marc Tkaciuk a avut o întrevedere la Chișinău cu emisarul rus Dmitri Kozak, iar această întâlnire a generat speculații în legătură cu noul partid ce ar fi blagoslovit de cele mai influente cercuri de la Kremlin. Tkaciuk a negat că formațiunea ar fi finanțată din exterior.