Clubul de fotbal Partizan din Serbia a anunțat că puținii suporteri de la Sheriff Tiraspol care urmau să asiste la meciul retur din Europe Conference League, de la Belgrad, joi, 23 februarie, nu vor mai veni.
Meciul tur de la Chișinău se ținuse fără suporteri, pe fondul temerilor de o acțiune de destabilizare rusească, iar 12 suporteri sârbi au fost împiedicați să intre în R. Moldova.
„Și-au anulat participarea. Trebuia să vină opt suporteri. Eram gata să-i servim cu ce putem, să le oferim ospitalitatea noastră, dar și-au anulat sosirea ieri. Nu le cunosc motivele”, a spus miercuri, 22 februarie, la o conferință de presă, purtătoarea de cuvânt a clubului Partizan, Biljana Obradović.
### Vezi și... ### Pe agendă | Maia Sandu schițează scenarii sumbre ale „destabilizării” țării de către RusiaAnunțul vine după ce R. Moldova a dispus ca meciul tur, din 16 februarie, să se țină fără spectatori, pe fondul semnalelor că Rusia ar pregăti o acțiune de destabilizare, inclusiv cu ajutorul unor cetățeni ai Serbiei.
Cel puțin doisprezece suporteri Partizan, sosiți cu câteva zile mai devreme de meci la Chișinău, au fost ținuți toată noaptea la aeroport, după care li s-a comunicat că nu pot intra în țară. Ei s-au întors cu primul avion la Belgrad.
Autoritățile sârbe au cerut explicații Chișinăului. Într-o convorbire telefonică cu omologul său moldovean Nicu Popescu, ministrul sârb de Externe, Ivica Dacic, a respins orice sugestii privind posibila implicare a cetățenilor sârbi în vreun plan de evenimente violente în R. Moldova.
Meciul-tur a fost câștigat de Partizan cu 1-0. Antrenorul echipei sârbești, Gordan Petrić, a spus că jucătorii nu au avut niciun fel de probleme în R. Moldova, iar clubul Sheriff le-a pus la dispoziție toate condițiile necesare pentru disputarea partidei.
### Vezi și... ### România condamnă presupusul plan al Rusiei: „R. Moldova nu este singură în fața acestor provocări”