Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ucrainene (Patriarhia Kievului) Filaret a amintit Bisericii Ortodoxe a Georgiei că a fost și ea într-o situație similară, atunci când și-a pierdut autocefalia (anul 1811), după incorporarea în Imperiul Rus. Într-un interviu cu Nana Plieva de la Radio Ekhokavkaza, serviciul georgian în limba rusă al Europei Libere, Patriarhul Filaret a propus Bisericii georgiene „să se unească în rugăciune” cu Biserica Ortodoxă Ucraineană a Patriarhatului din Kiev, după ce aceasta va obține autocefalia.
Your browser doesn’t support HTML5
Patriarhul Filaret: „Așteptările noastre sunt: în primul rând, unificarea ortodoxiei ucrainene într-o singură Biserică Ortodoxă Ucraineană. După unificare, să fie ales Întâistătătorul acestei Biserici Ortodoxe Ucrainene unite. Apoi, să-i fie oferit tomosul de autocefalie Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Așteptăm să primim acest tomos de la Patriarhul Ecumenic Bartolomeu. După ce vom crea o biserică unificată, va începe procesul de alipire la Biserica ucraineană a parohiilor Bisericii Ortodoxe Ruse a Patriarhatului din Moscova. Dar această unificare, mai bine zis alipire a parohiilor Patriarhatului Moscovei, va fi benevolă, fără orice fel de violență, pentru că noi vedem că Moscova dorește să creeze probleme religioase, pentru ca apoi să se amestece în afacerile interne nu numai ale bisericii ucrainene, dar și ale statului ucrainean.”
Nana Plieva: Ce așteptări aveți din partea Bisericii Ortodoxe a Georgiei? Ce i-ați spune Patriarhului Georgiei, Ilie al II-lea, în preajma acestui eveniment istoric - acordarea autocefaliei pentru Biserica Ortodoxă Ucraineană?
Patriarhul Filaret: „Am dori să-i amintim că au fost vremuri când statul rus a nimicit autocefalia Bisericii georgiene și a numit un exarh rus la Tbilisi. Deci, Biserica georgiană trebuie să țină minte istoria. Și prin aceeași istorie trece acum și biserica noastră ortodoxă ucraineană. Ce dorim de la Biserica georgiană? Dorim ca atunci când Biserica ucraineană va primi tomosul de autocefalie, Biserica georgiană să se unească în rugăciune cu Biserica Ortodoxă Ucraineană. Sperăm că așa va fi, pentru că poporul georgian acordă sprijin poporului ucrainean, la fel cum poporul ucrainean sprijină poporul georgian. Pe acest temei, sperăm că Biserica georgiană va sprijini autocefalia Bisericii Ortodoxe Ucrainene.”
### Vezi și... ### Victor Gotișan: „A pierdut Ucraina și se teme de o reacție de domino, să nu piardă Belarusul și Republica Moldova”Nana Plieva: Ați avut contacte cu Patriarhul Georgiei sau cu reprezentanți ai Patriarhiei Georgiei?
Patriarhul Filaret: „După începutul procesului de acordare a autocefaliei Bisericii ucrainene, eu nu am avut niciun contact cu Patriarhul Ilia. Unii dintre arhiereii noștri au avut contacte cu arhierei ai Bisericii georgiene, dar acestea au fost particulare, neoficiale, iar contacte oficiale cu Patriarhul și cu reprezentanți oficiali ai Bisericii georgiene noi nu am avut.”
Nana Plieva: Ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Ruse vorbesc despre o mare schismă ce se va produce în lumea ortodoxiei, dacă Biserica ucraineană va obține autocefalia. Cine îl poate sprijini pe Patriarhul Rusiei în disputa cu Patriarhul Ecumenic?
Patriarhul Filaret: „Marea schismă, prorocită de Moscova, nu se va produce. Pentru că însăși Biserica rusă s-ar putea dezbina. Posibil, Biserica Antiohiei ar putea sprijini Biserica rusă, iar alte biserici, cum sunt Biserica Bulgariei și Biserica Serbiei – e mai problematic. Chiar dacă vom admite că ele nu-l vor sprijini pe Patriarhul ecumenic, aceasta va fi doar pentru o scrută perioadă. Dar, în general, toate bisericile ortodoxe vor sprijini decizia Patriarhului ecumenic.”
Nana Plieva: Deci, vă așteptați ca Biserica Georgiei să vă sprijine sau va fi neutră?
Patriarhul Filaret: „Posibil, o perioadă de timp să fie neutră, dar numai o anumită perioadă. Sau poate că ne va sprijini de la bun început. Dar în cele din urmă, ea va sprijini Biserica ucraineană.”