Patru judecători moldoveni au demisionat vineri și pleacă din sistem, cererile lor de demisie fiind acceptate de Consiliul Superior al Magistraturii de la Chișinău. Între ei se află și unul dintre foștii lideri ai Asociației Judecătorilor, președintele Curții de Apel Chișinău, Vladislav Clima, care anul trecut a fost demis de președinta Maia Sandu, dar a fost repus în funcție printr-o decizie judecătorească. Ceilalți magistrați demisionari au fost implicați în cazurile Ilan Șor, Veaceslav Platon, sau au fost anchetați pentru acte de corupție. Într-o scurtă declarație pentru Radio Europa Liberă, ministrul justiției, Sergiu Litvinenco, spune că demisiile ar avea legătură cu anunțatele reforme în justiție.
Your browser doesn’t support HTML5
Trei din cei patru judecători care au demisionat au examinat dosare de rezonanță și asupra lor planează suspiciuni privind lipsa integrității, spune ministrul jusztiției Sergiu Litvinenco: președintele Curții de Apel Chișinău, Vladislav Clima, a emis verdict în cazul anulării alegerilor locale din Chișinău, din 2018, câștigate de Andrei Năstase; judecătorul de la Curtea de Apel Cahul, Tudor Berdilă, a fost raportor în cazul lui Ilan Șor, fiind suspectat de presă de relații apropiate cu avocații fostului administrator al Băncii de Economii falimentate în 2014; judecătorul din Chișinău Sergiu Burlacu l-a eliberat din închisoare pe Veaceslav Platon, într-un proces ce trezește încă mai multe semne de întrebare. Iar cel de-al patrulea magistrat de la Glodeni, Ion Cazacu, prins cu mită în 2014, a fost achitat de colegii judecători și a revenit în sistem în 2019.
Potrivit ministrului justiției, Sergiu Litvinenco, unul dintre magistrați a invocat în cererea de demisie motive de sănătate, dar ministrul presupune că plecările au legătură cu anunțatele reforme din justiție, prin care guvernarea vrea să curețe breasla de magistrații cu probleme de integritate.
### Vezi și... ### Controverse pe marginea repunerii în funcție a lui Vladislav ClimaExpertul Centrului de Resurse Juridice, Ilie Chirtoacă, spune că la plecarea benevolă din sistem orice judecător beneficiază de o indemnizație unică ce se ridică la câteva sute de mii de lei. Asta mai înseamnă și o pensie de circa zece ori mai mare decât o pensie medie și mai înseamnă „o reputație care nu a fost pusă sub semnul întrebării” de o eventuală comisie de evaluare; un asemenea mecanism ar urma să fie aplicat într-un orizont de timp apropiat, după cum afirmă Ilie Chirtoacă.
„Țin să cred că este unul din primele efecte ale adoptării legii pre-vettingului, adică evaluarea condidaților pentru CSM [Consiliul Superior al Magistraturii] și CSP [Consiliul Superior al Procurorilor], deoarece aceasta presupune că acei care vor dori să acceadă în organele de autoadministrare ale justiției vor trebui să treacă anumite filtre, printre care și filtrul de integritate etică și integritate financiară. Bun, acum eu nu am garanția că domniii Clima sau ceilalți judecători urmau să candideze la funcții în Consiliul Superior al Magistraturii, poate ei se pregătesc pentru cea de-a doua procedură, de vetting, în care va fi evaluat inclusiv profesionalismul judecătorilor”.
Și ministrul justiției, Sergiu Litvinenco, și juristul Ilie Chirtoacă fac referire în argumentările lor în ce-i privește pe cei patru magistrați demisionați la articole din media și la opinia publică. Dar de ce asemenea acuzații nu au ajuns să fie verificate de colegiile Consiliului Superior al Magistraturii, prin mecanismele prevăzute de legislație? Pentru că aceste mecanisme în timp s-au dovedit nefuncționale, instituția de autoreglementare judecătorească fiind percepută ca una puternic ierarhizată, mai curând de protejare a propriilor interese, afirmă expertul Centrului de Resurse Juridice. Anume din această cauză s-a recurs la această evaluare extraordinară.
### Vezi și... ### Sergiu Litvinenco: Vrem să curățăm sistemul de persoane cu probleme de integritateCorupția endemică perpetuată de decenii necesită intervenții mai invazive, concluzionează Ilie Chirtoacă, așa încât cei cu probleme de integritate să plece din sistem, iar cei onești să iasă în față și să fie promovați, schimbând fața justiției.