Patru platforme pentru elicoptere SMURD | Avocatul Poporului cere argumente suplimentare în privința suspendării celor șase posturi TV

Una din cele patru platforme de aterizare-decolare pentru elicoptere SMURD

Care au fost principalele știri din presa online în ultimele 24 de ore și ce teme au suscitat cel mai mare interes pe rețelele de socializare, aflați dimineață de la Europa Liberă.

Știrile presei moldovene

  • Patru platforme de aterizare-decolare pentru elicoptere SMURD au fost inaugurate în Republica Moldova, în municipiile Chișinău, Bălți și Cahul. Platformele au fost construite în cadrul Proiectului transfrontalier România – R. Moldova SMURD-2, finanțat de Uniunea Europeană. Bugetul proiectului este de peste 10 milioane de euro, dintre care 6 milioane constituie finanțarea nerambursabilă prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate, citează Radio Moldova din comunicatul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
  • NewsMaker scrie că CNA a prezentat o înregistrare audio din dosarul de finanțare ilegală a unei formațiuni politice și spălare de bani, în care un bărbat din Leova este cercetat penal. Pe 31 octombrie, Centrul Național Anticorupție a declarat că bănuitul ar fi transmis câte 500 de lei pentru fiecare agitator al formațiunii, numărul total al acestora fiind de 322 de persoane în orașul Leova și alte localități ale raionului. Până la moment, a menționat CNA, au fost repartizați în jur de 160 000 de lei celor atrași în activitatea de promovare a formațiunii.
  • Vicepreședinta Bulgariei, Iliana Iotova, s-a aflat într-o vizită de lucru la Chișinău. La întrevederea cu premierul Dorin Recean, aceasta a menționat că în ultimii ani Republica Moldova a înregistrat un progres substanțial și a salutat faptul că cetățenii acesteia au ales calea modernizării prin integrarea în UE, consemnează Gazeta de Chișinău. „Mai sunt multe provocări cărora trebuie să le faceți față, cum ar fi reforma din domeniul justiției, lupta cu corupția și criminalitatea, dar, având încurajarea și susținerea țărilor europene, veți reuși. Bulgaria este alături de voi”, a menționat vicepreședinta Bulgariei.
  • Avocatul Poporului, Ceslav Panico, cere Comisiei Situații Excepționale (CSE), Consiliului Audiovizualului (CA) și Serviciului de Informații și Securitate (SIS) „informații suplimentare și complexe” privind circumstanțele ce ar justifica măsurile de suspendare a licenței de emisie pentru șase postul TV și blocarea unor website-uri naționale, notează Anticoruptie.md. Explicații similare sunt cerute și de mai multe ONG-uri de media care au semnat o declarație în acest sens.

Temele dezbătute pe rețele în ultimele 24 de ore

  • Pe Facebook, cele mai multe reacții a avut postarea Jurnal TV despre fetița de 4 ani din Bahmut, raionul Călărași, care a dispărut luni. Copila a fost găsită fără suflare la câțiva kilometri de casă. Oamenii legii au căutat-o toată noaptea, fiind implicate forțe suplimentare din cadrul subdiviziunilor specializate INI și INSP, câinii de serviciu și dronele. Totodată, căutărilor s-au alăturat și grupuri de voluntari și localnici.
  • Pe Instagram s-a bucurat de interesul internauților postarea Europei Libere despre două studente din Republica Moldova - Elena Curcubet și Anastasia Oleinic, care au devenit bursiere ale familiei regale din România. Elena a primit bursa „Regele Mihai”, iar Anastasia - bursa „Regina Ana”. Studentele susțin că bursele oferite de familia regală română reprezentă o apreciere a realizărilor lor.