Referendum la Chișinău - Pavel Postică: „Comparativ cu scrutinul din 2015, prezența este destul de scăzută”

Publicitate electorală în ziua referendumului în apropierea unor secții de votare din Chișinău

În dialog cu expertul Promo-Lex care a urmărit desfășurarea referendumului pentru demiterea primarului Chișinăului.

Europa Liberă: Datele Consiliului Electoral de Circumscripție Chișinău arată că la această oră (17.00) prezența la vot e în jur de 15 procente. Este mult sau puțin, în opinia Dvs.?

Pavel Postică: „E greu de spus dacă e mult sau puțin, ținând cont de faptul că doar doi participanți la referendum au fost incluși, dar comparativ cu scrutinul din 2015, prezența la această oră este destul de scăzută.”

Europa Liberă: Pentru ca plebiscitul să fie validat, o treime din alegătorii municipiului Chișinău cu drept de vot ar trebui să participe la referendum. Se ajunge la această cifră?

Pavel Postică

Pavel Postică: „Eu nu știu dacă se va ajunge la această cifră, depinde de alegătorii din municipiul Chișinău, cât de activi vor fi.”

Europa Liberă: Asociația „Promo-LEX” are observatori care urmăresc desfășurarea referendumului. Au fost constatate încălcări, nereguli în măsură să influențeze cumva rezultatele finale?

Pavel Postică: „Evident, ca și în orișicare scrutin, există anumite deficiențe. Deja instanțele de judecată, după caz, se vor pronunța dacă încălcările care au fost atestate, inclusiv de către observatori, sunt în măsură să influențeze. Din ceea ce pot să vă zic, la momentul de față am atestat vreo 12 cazuri în care urnele nu sunt sigilate sută la sută, potrivit prevederilor legale. Avem încă alte zece cazuri de deficiențe constatate în listele electorale, în mare parte plângerile alegătorilor se referă la faptul că ei nu se regăsesc în listele electorale. Aparent straniu, dar cel puțin șapte cazuri în care alegătorii nu înțeleg esența întrebării formulate la referendum. Cam astea sunt principalele constatări.”

Neregularități la referendumul de la Chișinău: afișe electorale în apropiere de secțiile de vot