„O oază a românismului și a latinității în inima separatismului transnistrean”

Ion Iovcev

Jurnal săptămânal la Europa Liberă, cu Ion Iovcev.

Ion Iovcev: născut pe 12 iunie 1951, în localitatea Găvănoasa din raionul Cahul. A absolvit Institutul Pedagogic de Stat din Tiraspol. A făcut studii în management la UPS „Ion Creangă” din Chişinău. A activat în calitate de profesor de matematică şi fizică în Ștefan Vodă, Slobozia şi Caragaş, a fost inspector şcolar la Direcţia de Învăţământ Slobozia. Din 27 mai 1992 şi până în prezent, este directorul Liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol. Decorat cu Ordinul Republicii, Ordinul pentru Serviciu Credincios în grad de Comandor și Ordinul Steaua României în grad de Cavaler.

Luni

Mi-am luat ceaiul de dimineață. Iubesc mult cafeaua, însă de ani buni nu o folosesc, deoarece îmi este contraindicată.

Mă pornesc din satul Garagaș, localitatea în care locuiesc, spre Tiraspol. În ușa liceului o elevă îmi prinde un frumos mărțișor și o panglică tricoloră. Toată școala este împodobită cu mărțișoare care anunță că a sosit frumosul anotimp – primăvara. Sunt încă sub impresia ultimelor zile, și anume a zilei de 28 februarie, ziua în care au fost decorați la Ambasada României de către președinte României, Klaus Iohannis – un grup de profesori de limbă și literatură română din școlile românești din zona transnistreană, precum și două profesoare din Chişinău. Printre cei decorați cu Ordinul Merit în Învățământ în grad de Cavaler este și profesoara de limbă și literatură română din liceul nostru, Ecaterina Pavlova.

Pe data de 29 februarie am participat la mitingul de comemorare și depunere de flori la Fântâna Eroilor de lângă Tighina/Bender. Aici au căzut cu moarte de erou zeci de polițiști care cu prețul vieții lor au apărat integritatea și independența tânărului stat Republica Moldova. A fost foarte multă lume, un sobor de zece preoți, veterani de război, polițiști, ostași ai Armatei Naționale, profesori, elevi, mass media, oaspeți din România. De asemenea, a fost Alexei Păluță, sufletul acestui eveniment, și doamna Maria Roibu, directoarea liceului teoretic Alexandru cel Bun din Bender, organizatoarea și moderatoarea evenimentului.

Le vorbesc copiilor din liceu despre această zi însemnată – 2 martie, despre jertfa adusă de acești eroi care cu prețul vieții au făcut posibil să avem un viitor mai bun, să fim și noi alături de lumea civilizată, lumea liberă. Le vorbesc despre întâlnirea pe care am avut-o duminică, 1 martie, la Varnița, cu un grup de veterani de război la care au participat și doi colonei români – unul din București și unul din Canada. Le spun că trei veterani și acești doi militari duminică au vizitat liceul nostru, Lucian Blaga. Oaspeții au văzut cu ochii lor această oază a românismului și a latinității în inima separatismului transnistrean.

La orele 14.00 am avut ședința Consiliului profesoral la care au fost ascultate rapoartele pentru conferirea gradului I didactic a doi profesori – doamna Veronica Pozneac, profesoară de istorie, și Alexandru Cobîlean, profesor de educație fizică. Consiliul a decis să-i înainteze comisiei raionale pentru conferirea Gradului I didactic.

După ședință vorbesc la telefonul mobil cu vicepreședintele raionului Anenii Noi, Octavian Zelinski, și ne înțelegem în privința excursiei pentru miercuri pentru grup de elevi din liceu, clasele a X-a – a XII-a, în satul Șerpeni, Anenii Noi, pentru a vizita obiectele din această localitate, renovate prin proiecte europene.


Marți

Iau micul dejun și mă pornesc la serviciu făcând naveta Caragaș-Tiraspol, o distanță de 10 km. Am o dispoziție proastă. Sunt încă sub impresia evenimentelor din 2 martie care au avut loc la Chişinău. Mă doare sufletul pentru oamenii care cu arma în mână au apărat independența și integritatea tânărului stat Republica Moldova în primăvara și vara anului 1992. Pentru ca să ajungă după 28 de ani uitați complet de cei mai mari ai acestei țări.

La liceu semnez materialele necesare, procesele verbale pentru atestarea cadrelor didactice. Astăzi în liceu la ora 14.00 are loc premiera spectacolului Cocostârcul – gât strâmb, de Marin Sorescu, montat de tânăra profesoară de limbă și literatură română, doamna Cristina Ursu.

Predau lecțiile de fizică în clasele a VII-a, a X-a și a XII-a, iar de la orele 12.00 mă pornesc spre satul Doroțkaia, raionul Dubăsari, la liceul din localitate, la o întâlnire cu președintele postului de radio Europa Liberă, domnul Jamie Fly, precum și cu doamna Oana Serafim, directoarea Europei Libere în limba română, din Praga. Ajungând la timp în acest liceu, am posibilitatea să discut și despre problemele comune pe care le avem cu directoarea liceului din acest sat, doamna Viorica Bacioi, și cu Eleonora Cercavschi, directoarea liceului Ștefan cel Mare și Sfânt din Grigoriopol, care are sediul la Doroțcaia.

Conducerea de vârf a Europei Libere a avut posibilitatea să afle din prima sursă despre problemele pe care le-am avut și le mai avem în aceste instituții de învățământ cu predarea în limba română, aici, în stânga Nistrului și în orașul Bender. Ne-au fost puse mai multe întrebări pentru a afla cât mai mult despre ceea ce a fost și ce se petrece în așa-numita republică moldovenească nistreană. La discuție a fost prezent și domnul Ion Manoli de la Promo-Lex.

A fost o întâlnire benefică și foarte productivă. La încheiere am primit garanții din partea Europei Libere pentru toată susținerea a acestor instituții de învățământ românesc. Emoționant a fost finalul întâlnirii – oaspeții au primit câte un mărțișor din partea elevilor acestor două licee din satul Doroțcaia. A fost o zi frumoasă și productivă. A fost o zi care îmi va rămâne în amintire pentru multă vreme, iar mâine o iau de la început – casa, liceul și o excursie cu elevii liceeni în câteva sate din Anenii Noi, unde au fost implementate proiectele europene.

Miercuri

O nouă zi, o zi frumoasă de primăvară. Fără să vreau, în fiecare an îmi aduc aminte de ziua de 4 martie 1992. În această zi îndepărtată, acum 28 de ani, am fost invitat la Direcția învățământ din Tiraspol pentru a-mi da acordul de a prelua conducerea fostei școli incomplete românești – așa se numea atunci oficial Liceul teoretic din Tiraspol. Sediul Direcției învățământ se afla la etajul doi în Casa sovietelor din Tiraspol. Eram cu doamna Maria Lungu, fosta directoare a acestei instituții. Chiar la intrare oameni înarmați ne-au verificat actele și am urcat scările. Am observat că în clădire este foarte multă lume înarmată – mulți paramilitari, cazaci.

Când am ajuns la biroul respectiv, am fost primiți, însă nu am reușit să scriu decât două rânduri. În cabinet au intrat patru persoane, dintre care două înarmate cu pistoale automat. Foarte brutal, unul dintre a scos siguranța de la armă, ne-a îmbrâncit și ne-a dus sub escortă până jos, la ieșire. Ne-a lovit cu patul armei și ne-au dat afară din clădire. Vroiau la început să ne ducă în subsol, însă s-au răzgândit. Așa a fost. Și azi parcă îi văd. La început nu am înțeles ce se petrece, însă după puțin timp totul mi-a devenit clar. Pe data de 2 martie Republica Moldova a fost primită în Organizația Națiunilor Unite și ura celor din Tiraspol era mare și s-a reflectat și asupra noastră.

Deoarece copii vor avea o mică vacanță de patru zile, după ore elevii au făcut ordine în sălile de clasă.

La ora 14.00 sosește microbuzul din partea domnului vicepreședinte al raionului Anenii Noi și 18 elevi din clasele liceale, împreună cu mine și contabilul liceului, pornesc spre satul Șerpeni, Anenii Noi. În fața Primăriei ne așteptă doamna Elena Nicolaev, primarul acestei localități.

Vizităm la început complexul sportiv situat într-un parc frumos chiar pe malul Nistrului, renovat din bani europeni. Elevii sunt binedispuși – văd cu ochii lor cum se poate face ceva frumos și util în sat dacă în fruntea lui este un manager bun. Intrăm în sala de sport. Elevii sunt liberi – unul ridică haltere, altul e la alt dispozitiv. Se simt de parcă sunt acasă. Alături e sala mare de sport – de volei, fotbal, baschet. Copii se împart în două echipe, joacă o partidă de volei. Atât de dornici sunt elevii noștri de sport! Ce bine ar fi fost să avem și noi o sală, cât de mică.

Cu greu i-am scos din acest loc și ne îndreptăm către alt obiect – la rețeaua de distribuire a apei potabile din această localitate, făcută tot pe bani europeni. Suntem pentru prima dată la o astfel de rețea. Vedem patru mari rezervoare în care se pompează apă subterană, în fiecare câte 50 de tone de apă. Aceste 200 de tone ajung doar pentru o zi. Doamna primar ne arată Nistrul de la capul de pod Șerpeni. Și îndată ne dăm seama de ce localitatea se numește Șerpeni. Aici, de la înălțime, Nistrul pare un mare și gigantic șarpe. Sosește și doamna Nadejda Mârzac, o doamnă elegantă, inteligentă, cu bunăvoință, foarte profesoară de biologie, care este ghidul nostru. Ne arată Memorialul Șerpeni și fără politică vorbește despre grozăvia războiului, tragediile și iadul prin care au trecut mii de oameni. Aici au murit, oficial, 13 mii de oameni, iar neoficial cifra este de două-trei ori mai mare. Nistrul era roșu de sânge, plin cu cadavre omenești. În luna august 1944, temperatura de afară era 34-36 de grade. Vă imaginați prin ce iad au trecut oameni de aici – mirosul ajungea la zeci de kilometri. A murit atât de multe lume – ostași sovietici, nemți, români… Pentru ce, mă întreb? Războiul aduce doar suferințe și moarte.

Doamna vorbește și despre anul 1992 – ce s-a întâmplat, ce a fost pe acest petic de pământ. Ne arată o pădurice de peste Nistru de unde veneau refugiații din stânga Nistrului, care fugeau de grozăviile pe care le făceau cazacii veniți de aiurea din Rusia și Ucraina. În acea pădurice au fost violate mama și fiica ei…

Privesc elevii – sunt cu lacrimi în ochi și înțeleg că vor deveni oameni adevărați. De fapt, ei au auzit aceste lucruri de la părinții lor, de la profesori.

Trebuie să ne pornim la Mereni și Anenii Noi. E târziu, s-a întunecat, de aceea iau legătura cu domnul Octavian Zelinski și ne înțelegem să continuăm proiectul nostru într-o altă zi. Ne pornim acasă obosiți, îngândurați, cu emoții pozitive și multă tristețe în suflet, însă mulțumiți de această excursie excepțională.

Joi

Mă trezesc și iau micul dejun. Azi e 5 martie. Au trecut 67 de ani de când a murit Stalin, dictatorul comunist al URSS, care a adus atât de mult rău milioanelor de oameni. A suferit Basarabia, Bucovina, Ținutul Herța rupte din trupul țării prin odiosul pact Ribbentrop-Molotov. Consecințele acestui pact îl simțim și astăzi.

Sunt încă sub impresia celor văzute la Șerpeni. Îl telefonez pe vicepreședintele raionului Anenii Noi, domnul Zelinski, și îi mulțumesc mult pentru organizarea excursiei. Ne înțelegem că în luna martie vom vizita Muzeul sub cer deschis din satul Mereni, precum și spitalul raional Anenii Noi, renovate din proiecte europene și bani de la Guvernul României.

Deoarece nu am avut posibilitatea să fiu la premiera spectacolului Cocostârcul – gât strâmb de Marin Sorescu, privesc videoul filmat acolo. Spectacolul Cocostârcul – gât strâmb este inspirat din textele semnare de Marin Sorescu, în special din cărțile Unde fugim de acasă? (aproape teatru, aproape poeme, aproape povești) 1966 și antologia de poeme pentru copii Cocostârcul – gât strâmb. În acest spectacol sunt implicați elevii din clasele a III-a, a V-a, a VI-a și a IX din liceu.

Misiunea spectacolului constă în expansiunea elevilor în lumi imaginare, lucrul cu obiectele imaginare, închipuirea unor spații în care domnește spiritul copilăriei, joaca, fantezia, zâmbetul, dorul și protestul în fața restricției abuzive din partea adulților. Premiera a reușit cu brio. Vom merge, cred eu, cu acest spectacol, la gimnaziul Nicolae Costin din Chişinău – avem cu ei un acord de colaborare.

A mai trecut o zi. În scoală e liniște, copiii sunt în vacanță.

Vineri

Iau dejunul și mă pornesc la serviciu. Împreună cu contabilul-șef examinăm lista de stat a angajaților liceului, deoarece am primit indicație de la Ministerul Educației (MECC) ca toate statele personalului didactic, nedidactic și auxiliar trebuie să corespundă normativelor. De fapt, este vorba de reducerea din salariile pe care le primesc în prezent. Sunt conștient că banii publici trebuie să fie gestionați corect. Însă școlile cu predare în limbă română din stânga Nistrului activează în condiții speciale și conducerea de la Chişinău trebuie să țină cont de acest fapt. Angajații acestor opt instituții au fost lipsiți de câte o mie de lei fiecare după ce a fost aprobată noua lege a salarizării. De asemenea, am fost lipsiți și de cele 30 de procente pe care le aveam din partea statului prin decretul președintelui Snegur. Astfel, în loc de 30 de procente la salariu, ni s-a adăugat, pentru că suntem în zona transnistreană, doar patru clase de salarizare, ceea ce înseamnă numai 300 de lei pentru fiecare angajat. Școlile nu au edificii proprii, nu au săli de sport, cantine, săli de festivități. Guvernul Republicii Moldova ar trebui să facă tot posibilul pentru ca aceste școli să aibă condiții normale de activitate.

Așa a trecut prima săptămână de activitate din această primăvara.