Your browser doesn’t support HTML5
Ministerul Educației, împreună cu fostul ministru al Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spătari, care este acum consilier, au strâns date în decembrie despre gradul de utilizare a grădinițelor, care arată discrepanțe mari între Chișinău, alte centre urbane și sate între timp depopulate.
Explicația, potrivit lui Marcel Spătari, este că majoritatea grădinițelor din R. Moldova au fost construite în perioada Uniunii Sovietice, reieșind din realitățile demografice ale localităților de atunci și au fost utilizate la capacitate aproape maximă din momentul deschiderii până în anii ’80 - începutul anilor ’90 ai secolului trecut.
Alte subiecte ale episodului din 9 ianuarie 2024:
- România, ca și Bulgaria, au intrat în spațiul Schengen de liberă circulație, dar în cazul lor, procesul este în etape: de pe 31 martie, sub regim Schengen sunt frontierele aeriene și maritime. Intrarea celor terestre se va negocia în cursul acestui an. Un interviu cu ministra de Externe a României, Luminița Odobescu, realizat de Anca Grădinaru din redacția de la București a Europei Libere.
- O discuție cu analistul american Paul Goble de la Jamestown Foundation despre nevoile de securitate ale Ucrainei și R. Moldova și nerăbdarea occidentalilor.
- În Germania a apărut un nou partid de extremă, de data aceasta stânga, populist, eurosceptic, dar cu șanse de a câștiga mandate în câteva parlamente regionale din estul țării chiar în acest an.
Pe Agendă este un produs audio al Europei Libere. Cu un episod de patru ori pe săptămână, aduce 30 de minute de informație verificată și bine-pusă în context, cu moderatori experimentați, reporteri îndrăzneți și oaspeți de prestigiu. Pe Agendă sunt subiecte pe care alții în Moldova fie le rezolvă prea iute, fie le ignoră, fie le coafează ca să placă cuiva. Noi nu avem datorii, nu jucăm după rating și avem un singur obiectiv: adevărul.