Pe mâna cui suntem? - acesta este titlul noii cărți (editura Humanitas) a lui Andrei Pleșu, carte ce reunește o parte din articolele pe care autorul le-a publicat în ultimii doi ani. Avem a face, în fapt, cu o radiografie a vieții politice de la noi, o radiografie necruțătoare, ce dezvăluie cauzele și amploarea crizei pe care o traversăm.
De ce „pe mâna cui suntem”? Pentru că, printre altele, Pleșu examinează carierele profesionale ale unor personaje ajunse în vârful statului. Constatările sunt șocante: oameni cu facultăți absolvite pe la 40 de ani, personaje care și-au descoperit, brusc, vocații tardive, instalându-se în fruntea unor ministere fără a avea o pregătire adecvată. Suntem, apoi, pe mâna unor domni și doamne care au, nu o dată, mari dificultăți de a se exprima în limba română. Fac paradă de patriotism, de iubire nemărginită pentru „țărișoară”, dar folosesc cuvinte anapoda și construiesc fraze siluind regulile gramaticale. Avem, de asemenea, categoria politicienilor agresivi, care practică insulta groasă și replica golănească.
Your browser doesn’t support HTML5
Jurnal de corespondent: Alexandru Călinescu (Iași)
„Pe mâna cui suntem?” Pe mâna unor indivizi care invocă la tot pasul teorii conspiraționiste, care dau vina pe străini pentru toate necazurile și slăbiciunile noastre. Uită că patriotismul trebuie să fie dublat de inteligență, bun simț, hărnicie, onestitate: „fără ele, patriotismul devine sentimentalism de mahala, refugiu al lipsei de identitate personală și de competență”. Pleșu taxează cu acidă ironie și derivele sforăitor-patriotarde ale Academiei Române. Un clișeu pe care Partidul social-democrat l-a preluat de la partidul comunist este că nu trebuie să-ți „denigrezi” țara peste hotare, „a denigra” însemnând aici a spune adevărul despre ceea ce se întâmplă la tine acasă tocmai pentru a ajuta la îndreptarea situației.
„Igienic ar fi, scrie Pleșu, să uit – să uităm – că Liviu Dragnea sau Tăriceanu, sau alții, ejusdem farinae, există. Pentru că sunt fie enervanți, fie plicticoși, fie necinstiți, fie nătângi. Dar sunt (încă) puternici. Prezenți. Insolenți. Încântați de ei înșiși. Ofensivi. Mediatizați până la indigestie”. Nu putem, într-adevăr, să facem abstracție de toată această faună. Textele unui Andrei Pleșu cel puțin ne răzbună pentru iritările noastre cotidiene și pentru mizeriile pe care le suportăm.